Procesul de evaluare a Programului de Formare Profesională Continuă „Educatie pentru Drone” care s-a desfășurat în perioada 27-29.05.2020 la Universitatea de Stat din Moldova a fost finalizat, urmând în scurt timp să fie obținut documentul final privind acreditarea națională de la Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC). PFPC „Educatie pentru Drone” a fost dezvoltat cu suportul proiectului Erasmus + „Educație pentru Drone – eDrone”, fiind implicate echipele de proiect din consorțiul moldovenesc al proiectului: Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Academia de Poliție a MAI „Ștefan cel Mare”, Academia de Administrare Publică și Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova.

Evaluarea în cauză confirmă faptul că a fost realizat cu succes unul dintre obiectivele proiectului menționat: crearea și promovarea Programului de Formare Profesională Continuă „Educatie pentru Drone” , acestea fiind un instrument sigur pentru formarea profesională și educația de calitate la nivel național și internațional. Au fost evaluate toate aspectele dezvoltării programului: cele organizatorice, dar și cele legate de procesul de învățământ, de recrutarea profesorilor, procesul de profesionalizare a cadrelor didactice, publicitatea cursului CIA, conținutul cursului, conținutul platformei TIC, dotarea cu echipament a Oficiului de Educație pentru Drone, procesul de recrutare a formabililor etc.

Datorită faptului că la Facultatea de Fizică și Inginerie a USM a fost creat, în cadrul proiectului sus-numit, laboratorul modern de studii pentru pilotarea dronelor, dotarea tehnică a căruia corespunde standardelor europene, dar în special faptului că Programul de Formare Profesională Continuă „Educatie pentru Drone” oferă beneficiarilor cunoștințe privind inovațiile bazate pe tehnologii ale informației și comunicațiilor, referitor la utilizarea tehnologiilor și metodologiilor îmbunătățite, a fost definit astfel acel mediu de învățare necesar pentru a oferi mai multe oportunități de accesare a noilor competențe legate de utilizarea tehnologiilor cu drone în activitățile profesionale. Aceste noi competențe le vor permite beneficiarilor utilizarea soluțiilor TIC avansate pentru utilizarea dronelor și a datelor obținute cu ajutorul acestora în scopul diversificării oportunităților sale profesionale.

Pe această cale USM își exprimă recunoștința pentru contribuția și sprijinul tuturor partenerilor la acest proiect, reiterând că eforturile susținute ale mediului academic vor permite valorificarea la maxim, deschizând unda verde către dezvoltarea organizațională în dobândirea și dezvoltarea abilităților și competențelor-cheie, inclusiv antreprenoriale și digitale, pentru a beneficia din plin de oportunitățile oferite de Industria 4.0.

Published joi, 4 iunie 2020

Anunțuri și Comunicate

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTORAT ÎN DREPT

Școala Doctorală Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctor în științe juridice cu tema: Urmărirea penală...

Prima promoție a programului de microcalificare „Masaj clasic și remodelare corporală” a absolvit cu succes cursurile organizate de Universitatea de Stat din Moldova

Institutul de Educație Fizică și Sport al Universității de Stat din Moldova a organizat, la 06 mai, festivitatea de înmânare a certificatelor de absolvire pentru participanții...

Perspective de colaborare între USM și Universitatea Națională de Medicină Veterinară și Biotehnologii „Stepan Gzhytskyi” din Liov, Ucraina

Rectorul USM, Otilia Dandara, a avut astăzi o întrevedere cu prorectorul Universității Naționale de Medicină Veterinară și Biotehnologii „Stepan Gzhytskyi” din Liov, Ucraina, Mykhailo Podoliak, în...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved