Motiv de mândrie la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. 224 de studenți au absolvit cu succes programele de Master (90 de credite).

Diplomele de studii au fost înmânate absolvenților în cadrul unei ceremonii, la care au participat decanul Facultății de Drept, Sergiu Brînză, șefii de Departamente și cadre didactice.

Astfel, în anul curent, cei 224 de studenți au absolvit progamele de Master, după cum urmează:

  • Drept penal – 68 de absolvenți;
  • Proces penal și criminalistică – 37 de absolvenți;
  • Proceduri judiciare civile – 26 de absolvenți;
  • Drept public și guvernare electronică – 18 absolvenți;
  • Drept fiscal și vamal – 28 de absolvenți;
  • Drept civil – 22 de absolvenți;
  • Drept internațional – 12 absolvenți;
  • Dreptul omului – 13 absolvenți.

Cadrele didactice și conducerea facultății i-au felicitat pe absolvenți, îndemnându-i să pună la baza carierei lor cunoștințele dobândite la facultate, să fie dedicați, perseverenți și corecți în meseriile pe care urmează să le îmbrățișeze.

Vădit emoționați și în acealași timp mândri de reușitele lor, absolvenții au mulțumit corpului didactic, conducerii facultății și a universității pentru oportunitățile de studii și dezvoltare personală de care s-au bucurat la USM.

Published joi, 9 iunie 2022

Anunțuri și Comunicate

Studenții USM, despre mobilitatea academică la Universitatea din Geneva

Programul de schimb academic cu Universitatea din Geneva funcționează la USM din anul 2006 și este lansat ca urmare a încheierii Acordului de colaborare cu instituția...

Reorganizarea Universității de Stat din Moldova prin fuziune

Universitatea de Stat din Moldova, cea mai mare universitate de stil clasic din țară, va absorbi Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir”, în conformitate cu Hotărârea Guvernului...

Facultatea de Matematică și Informatică a USM – pilon de bază al învățământului matematic din RM

La etapa actuală de dezvoltare dinamică a societății moderne, în care volumul de informații crește exponențial, iar analiza acesteia și adoptarea unor decizii implică asumarea de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved