Doctorul în filologie, conferențiarul universitar, Adriana Cazacu a fost aleasă în funcția de decan al Facultății de Litere, astăzi, 18 iunie, în cadrul ședinței Senatului Universității de Stat din Moldova, cu 57 de voturi pro din totalul de 68 de participanți la alegeri.

Potrivit Regulamentului Facultății Universității de Stat din Moldova, decanul este ales pe un termen de 5 ani.

„A fost un examen foarte serios. Am aspirat spre acest post pentru a consolida colectivul nou format după fuziunea din vara anului trecut a Facultății de Limbi și Literaturi Străine cu Facultatea de Litere. În următorii cinci ani, ne-am propus să construim împreună o nouă imagine, modernă, a Facultății de Litere și să creăm o atmosferă colegială de colaborare productivă. Consider că experiența și energia pe care o am îmi vor permite să realizez acest obiectiv. Voi fi decanul tuturor.”, a spus Adriana Cazacu.

Cu acest prilej, comunitatea academică a USM o felicită cordial pe dna A. Cazacu, urându-i mult succes și realizări dintre cele mai frumoase!

Published joi, 18 iunie 2020

Anunțuri și Comunicate

ANUNȚ

La data de 10 iunie 2020, au fost aleşi membrii CDSI, din rândul cadrelor didactice titulare ale USM, prin vot direct, secret şi liber exprimat de...

Anunț cu privire la concursul Burse de merit 2020 pentru studenții ciclului I și II

Participă la competiția de acordare a Burselor de merit 2020 şi fii unul dintre tinerii care vor intra în posesia unei burse de merit finanțate din...

Evaluarea ANACEC a cursului „Educatie pentru Drone” la USM: undă verde către dezvoltarea organizațională

Procesul de evaluare a Programului de Formare Profesională Continuă „Educatie pentru Drone” care s-a desfășurat în perioada 27-29.05.2020 la Universitatea de Stat din Moldova a fost...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved