Rectorul Universității de Stat din Moldova, conf. univ. dr. Igor ȘAROV, a avut o întrevedere cu reprezentanții Facultății de Filosofie a Universității din București, conf. univ. dr. Cristian IFTODE, director al Departamentului de Filosofie Practică și Istoria Filosofiei, și lector univ. dr. Laurențiu GHEORGHE, însoțiți de reprezentanții Facultății de Istorie și Filosofie a USM, conf. univ. dr. Dumitru DODUL, director al Departamentului de Filosofie și Antropologie și lector univ. Alexandru LUPUȘOR.

În cadrul discuției, au fost abordate oportunitățile proiectelor de colaborare care sunt în desfășurare și care urmează a fi demarate. O atenție specială a fost acordată măsurilor de consolidare și lărgire a spectrului de activități în cadrul programului de master cu diplomă dublă: Istoria și circulația ideilor filosofice (Universitatea din București) și Filosofii contemporane (Universitatea de Stat din Moldova)

Participanții la discuții au subliniat importanța transferului de experiență și bune practici în instruirea specialiștilor în domeniul filosofiei și oportunitatea participării și dezvoltării în comun a proiectelor, desfășurate la nivelul Uniunii Europene. Totodată, au fost identificate aspecte ale cooperării care, transpuse în obiective și acțiuni concrete, vor putea contribui la implementarea agendei comune.

Rectorul USM, conf. univ. dr. Igor ȘAROV și-a exprimat convingerea că această colaborare dintre Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București va avea un impact semnificativ și de durată, iar activitățile desfășurate în cadrul acesteia vor contribui, în mod decisiv, la dezvoltarea învățământului și cercetării filosofice din Republica Moldova, indispensabile unei universități moderne care-și înțelege și asumă misiunea social-umană.

Published luni, 20 iunie 2022

Anunțuri și Comunicate

Mai mulți studenți la USM, mai multe spații pentru studiu

Rezultatele admiterii arată că în 2020 la Universitatea de Stat din Moldova au fost înmatriculați mai mulți studenți decât în anii anteriori. Până la începutul noului...

Profesiile viitorului, la Facultatea de Biologie și Pedologie a USM

La ora actuală cel mai important lucru pentru tinerii absolvenți e să aleagă o profesie a viitorului, alegere pe care să nu o regrete. Deși profesiile...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved