În perioada 8-12 august, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit al doilea tur al Taberei Bucuriei, organizat în parteneriat cu Biserica „Întâmpinarea Domnului” și Sindicatul Angajaților USM.

Pe parcursul celor cinci zile, 60 de copii s-au bucurat de diverse activități creative și excursii la muzeele și parcurile din capitală. Pictura pe pietre, origami, împletituri, ateliere culinare, jocuri interactive, de echipă și de grup, sunt doar câteva dintre activitățile incluse în programul Taberei Bucuriei.

Copiii au fost ghidați de către pedagogii și voluntarii implicați, astfel că timpul petrecut în cadrul taberei a lăsat o amprentă frumoasă în sufletele lor, iar prieteniile legate în aceste zile vor dăinui cu siguranță, dăruindu-le frumoase amintiri, chiar și peste ani.

Copiii au vizitat Muzeul de Științe ale Naturii al USM, Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală, Vivariul, Muzeul de Artă, Muzeul Transportului Electric, precum și Muzeul Național de Istorie al Moldovei, în cadrul căruia copiii au participat la un atelier privind cultura Cucuteni-Tripoli.

Tabăra s-a încheiat cu un program artistic în cadrul căruia prim-prorectorul, Otilia DANDARA și părintele Octavian MOȘIN au înmânat diplome tuturor participanților.

Published marți, 16 august 2022

Anunțuri și Comunicate

Anunț privind organizarea alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova

ANUNȚ privind organizarea alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova Comisia Electorală a Universităţii...

Masa-rotundă „Combaterea știrilor false în condițiile provocărilor de securitate – Covid 19”

În condițiile pandemice actuale,  promovarea știrilor false la subiectul expus reprezintă o reală provocare pentru securitatea informațională. Asftfel, la 20 mai 2020, a fost organizată în...

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved