Promovarea educației și culturii de securitate în societate, includerea în ciclul universitar a disciplinei opționale de studii „Introducere în securitate”, acestea și alte subiecte au fost discutate astăzi, 7 septembrie, de către reprezentanții instituțiilor de învățământ superior și a Serviciului de Informații și Securitate.

Scopul întrunirii a vizat consolidarea parteneriatului în vederea promovării educației de securitate în societate privind formarea unei generații de tineri cu abilități de analiză a problemelor de securitate națională și capacități necesare pentru identificarea provocărilor și a riscurilor de securitate.

Prezentă la eveniment, prim-prorectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia DANDARA a vorbit despre importanța promovării educației de securitate la nivel național și rolul USM ca partener în Campania națională „Educație de securitate”.

Participanții la eveniment au semnat o Declarație a membrilor comunității academice cu privire la crearea rețelei naționale de comunicare pentru educație de securitate. În context, a fost lansată  „Platforma educației de securitate” deschisă pentru toți cei care împărtășesc valorile stabilității și prosperității naționale.

Published miercuri, 7 septembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

ZIUA EUROPEI 2020:TRADIȚIE ÎNTRU SOLIDARITATE

Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an...

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved