Universitatea de Stat din Moldova continuă exstinderea parteneriatelor internaționale în vederea dezvoltării domeniilor științei, tehnologiei și educației în mediul universitar.

În acest sens, rectorul USM, Igor Șarov și Consulul Onorific al Italiei în Republica Moldova, Prof. Roberto Galanti au semnat astăzi, 14 septembrie, un Acord de Cooperare dintre USM și International Academic Research Center (IARC)  – USC (Albania), în prezența consilierului Consulului, Angelo Tassotti și a decanului Facultății Științe Economice USM, Maria Hamuraru.

Acordul prevede conjugarea eforturilor de a răspunde provocărilor globale și regionale prin experiență comună și capacități complementare în domeniul științei, tehnologiei și educației; generarea și schimbul de cunoștințe noi și dezvoltarea de produse și servicii inovatoare în domeniul științei, tehnologiei și educației etc.

Totodată, în cadrul Acordului, Universitatea din Calabria, Italia – Departamentul de afaceri și drept și IARC intenționează să dezvolte programe comune în domeniul științei, tehnologiei și educației;  schimb de informații despre strategiile și programele părților; mobilități academice; activități de doctorat comune; schimb de materiale și publicații științifice și didactice. Cooperarea dintre cele două instituții va fi dezvoltată și în domeniile economiei și turismului.

Published miercuri, 14 septembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Noi activități în cadrul proiectului Algae4FishRo-Md

În perioada 17–18 septembrie 2026, echipa Universității de Stat din Moldova (USM), implicată în implementarea proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish...

USM a celebrat absolvirea unei noi promoții a programului „Biblioteconomie și știința informării”

27 de absolvenți ai programului de recalificare profesională „Biblioteconomie și știința informării” au primit certificatele de absolvire în cadrul ceremoniei de absolvire, desfășurată la Universitatea de...

Invitație: Conferința științifică națională cu participare internațională „PROTECȚIA DREPTURILOR PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI: ABORDĂRI MULTIDISCIPLINARE” Ediția a 2-a

Departamentul Sociologie și Asistență Socială și Departamentul Drept Privat ale Universității de Stat din Moldova în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Oficiul ONU pentru...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved