Experți internaționali și reprezentanți ai Comisiei Europene au vizitat miercuri, 21 septembrie, laboratoarele de cercetare din cadrul Universității de Stat din Moldova și institutelor de cercetare din componența USM.

Acțiunea are loc în contextul vizitei de țară a experților internaționali, organizată de autorități prin intermediul mecanismului de sprijin al politicilor din Programul-cadru pentru Cercetare și Inovare al Uniunii Europene – Orizont Europa.

Însoțiți de către prorectorul USM, Aurelia Hanganu, experții europeni au vizitat laboratoarele din cadrul Centrului Mediacor, Facultăților de Matematică și Informatică,  Fizică și Inginerie, Istorie și Filosofie, Biologie și Pedologie.

La fel au fost prezentate și laboratoarele de cercetare din cadrul Institutelor de Fizică Aplicată, de Chimie, de Matematica și Informatică „Vladimir Andrunachievici” etc.

Aceasta este a doua vizită de țară a experților internaționali și are loc în contextul evaluării politicilor naționale în domeniul cercetării și inovării, care se va finaliza la sfârșitul acestui an cu un set de recomandări cu privire la reformarea sistemului național de cercetare și inovare, ce se vor regăsi în Programul Național de cercetare și inovare pentru anii 2024-2027.

Published joi, 22 septembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Studenții Filierei Francofone, în dezbateri despre viitorul avocaturii și inteligența artificială

În contextul Zilei Avocatului, studenții Filierei Francofone din cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova au participat la o masă rotundă interactivă, concepută...

ANUNȚ

Ca urmare a intervenirii vacanței funcției de membru al Senatului USM la două structuri de suport și în temeiul pct. 33–39 din Regulamentul Senatului Universității de...

Școala de Administrație Publică a USM, prezentă la Conferința Științifică Internațională „Lecturile Municipale Anton Kohanovschi” din Ucraina

Instituția noastră contribuie activ la promovarea dialogului academic regional privind modernizarea administrației publice. În acest sens, directorul adjunct al Școlii de Administrație Publică a USM, Aurelia...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved