La etapa actuală de dezvoltare dinamică a societății moderne, în care volumul de informații crește exponențial, iar analiza acesteia și adoptarea unor decizii implică asumarea de riscuri majore, incontestabil își amplifică contribuția clasicul instrument – Matematica. De cele mai dese ori riscurile pot fi micșorate, formalizând procesul decizional prin folosirea unor metode şi modele matematice.

Instrumente de matematică avansată sunt indispensabile în biologie, chimie, comunicaţii, economie, fizică, imagistică, informatică, securitatea informației etc.

Datorită posibilităţilor de programare a extragerii informațiilor utile din volume mari de date și capacităţii matematicii de a condensa riguros esenţialul, modelarea matematică este folosită tot mai larg ca o alternativă a experimentulului care nu este posibil sau este neraţional, atunci când este vorba de probleme economice, guvernamentale, sisteme ce nu pot fi supuse în ansamblu experimentării. Se face posibilă astfel combinarea armonioasă a unor științe sau ramuri ca marketingul, informatica, statistica, econometria și altele, în vederea realizării unor modele economico-matematice ce conduc la decizii optime.

În acest context, Facultatea de Matematică și Informaticăa USM își conturează rolul în societate contribuind la:

  • formarea cadrelor înalt calificate în matematică și matematică aplicată, la nivel de licență, master și doctorat;
  • valorificarea renumitelor școli științifice de Algebră; Analiză funcțională și metode aproximative; Ecuații diferențiale; Geometrie discretă și cristalografie matematică; Geometrie, topologie și matematică aplicată; Teoria cvasigrupurilor;
  • dezvoltarea Centrului de Educaţie şi Cercetare în Matematică şi Informatică;
  • dezvoltarea laboratorului Wolfram Mathematica;
  • activitatea Școlii Tânărului Matematician pentru elevii din liceele din țără;
  • activitatea Seminarului Probleme actuale ale învățământului matematic în instituțiile preuniversitare;
  • activitatea în Consiliile Olimpice Naționale la Matematică și Informatică;
  • implicarea în activități ale societăților naționale și internaționale ca: Societatea Matematică din RM, International Mathematical Union, European Mathematical Society, European Women in Mathematics;
  • organizarea Conferinței Internaționale „Mathematics & IT: Research and Education (MITRE)
  • publicarea rezultatelor cercetărilor științifice în reviste de prestigiu național și internațional ș.a.

Cadrele didactico-științifice sunt deschiși să împartă tezaurul acumulat de-a lungul a peste 70 de ani de activitate a facultății cu toți cei interesați să cunoască lumea fascinantă a logicii și ordinii prin înscrierea la unul dintre programele de studii

de licență:

  • Matematică
  • Matematici aplicate
  • Matematică (Științe ale educației)
  • Matematică și Informatică

de master:

  • Structuri matematice și metode de soluționare a problemelor aplicative

sau de doctorat în cadrul Școlii Doctorale de Matematică și Știința Informației.

FMI asigură:

  • studii moderne și de calitate
  • mediu academic stimulativ
  • diplomă recunoscută şi apreciată
  • burse de excelență
  • mobilități academice
  • oportunităţi atractive pentru stagii de practică
  • laboratoare performante
  • săli de lectură dotate
  • cămine renovate
  • săli de sport
  • cantină ș.a.

fmi.usm.md

admitere.usm.md

Published joi, 30 iulie 2020

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Litere a USM a primit o donație sub formă de echipament tehnic din partea Ambasadei Chinei în Republica Moldova

Ambasada Republicii Populare Chineze în Republica Moldova a donat un lot de echipament tehnic pentru Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova. Acest gest...

Universitatea de Stat din Moldova și-a ales rectorul Igor Șarov, noul rector al USM

  Astăzi, 16 decembrie, s-a desfășurat turul II al alegerilor pentru funcția de rector al Universității de Stat din Moldova. Comunitatea academică a USM și-a ales...

#NATODAYS2020 – CID NATO – Masă Rotundă Online, 15 Decembrie

Centrul de Informare și Documentare privind NATO (CID NATO) anunță despre organizarea unei mese rotunde online dedicată parteneriatelor NATO cu Moldova, Georgia și Ucraina, care va...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved