Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), Igor ȘAROV a avut o întrevedere cu Reprezentanta Agenției ONU pentru Refugiați în Republica Moldova, Francesca BONELLI. Discuția a vizat situația refugiaților cazați în spațiile USM și sprijinul acordat acestora, precum și posibilitatea unei colaborări între USM și UNHCR.

Rectorul USM, Igor ȘAROV, a menționat sprijinul oferit refugiaților ucraineni de către comunitatea universitară. Începând cu primele zile de război, USM a pus la dispoziția autorităților mai multe spații unde au fost cazați refugiații. Membrii comunității universitare colectează bunuri pentru a fi distribuite refugiaților, în timp ce un accent deosebit se pune pe organizarea diverselor activități educaționale și culturale pentru copii astfel încât să contribuie la incluziunea socială a acestora.

Reprezentanta Agenției ONU pentru Refugiați în Republica Moldova, Francesca BONELLI, a apreciat efortul depus de comunitatea USM în procesul de gestionare a crizei refugiaților din Ucraina. În sensul continuării eforturilor de sprijinire a refugiaților, părțile au discutat posibilitatea unui parteneriat de lungă durată, prin cooperarea UNHCR cu USM în domeniul academic și vor viza Facultățile de Drept, Jurnalism și Științe ale Comunicării, Psihologie, Pedagogie, Sociologie și Asistență Socială precum și Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative.

UNHCR și USM  au convenit să analizeze posibilitatea de elaborare și implementare în comun a unui program de cursuri cu tematica protecției și incluziunii refugiaților, comunicării în situații de criză precum și prezentării Organizației Națiunilor Unite și Agențiilor sale specializate. Cursurile vor fi ghidate de către experții internaționali și locali ai UNHCR.

Published miercuri, 28 septembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Alegeri la USM pentru desemnarea a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională

Miercuri, 10.06.2020, conform prevederilor Codului Educaţiei, Cartei USM și Regulamentului privind formarea şi funcţionarea Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al USM au fost organizate alegeri...

ANUNȚ

La data de 10 iunie 2020, au fost aleşi membrii CDSI, din rândul cadrelor didactice titulare ale USM, prin vot direct, secret şi liber exprimat de...

Anunț cu privire la concursul Burse de merit 2020 pentru studenții ciclului I și II

Participă la competiția de acordare a Burselor de merit 2020 şi fii unul dintre tinerii care vor intra în posesia unei burse de merit finanțate din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved