Cadrele didactice, doctoranzi și masteranzi, precum și studenți ai Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA), USM au participat la o serie de instruiri pe dimensiunea metodelor de cercetare, realizate de către Alla Roșca, fost cadru didactic și șefă de catedră Relații Internaționale din cadrul FRIȘPA, doctor habilitat în științe politice, cercetator asociat la Edgewater Research, lector la Xaviar University, SUA.
Cercetătoarea, în prezent stabilită în SUA, a revenit în Republica Moldova pentru a implementa proiectul „Semnificația cercetării în elaborarea politicilor publice”, care a obținut finanțare în cadrul programului de granturi tematice Diaspora Engagement Hub, subprogramul Reîntoarcerea profesională a diasporei, pe care îl implementează Biroul relații cu diaspora.
Având experiență profesională de peste 20 de ani în implementare proiectelor educaționale în universități din diferite țări, Alla Roșca își propune prin intermediul acestui proiect, să contribuie la transferul de cunoștințe și abilități profesionale referitor la stabilirea legăturilor dintre cercetarea științifică și elaborarea de politici/proiecte publice pentru profesori și studenți.



English
Русский

