Mobilitățile academice prin programul ERASMUS sunt oportunități extraordinare pentru a face studii pe parcursul unui semestru sau an academic în universități europene.

Anastasia Nanu, studentă în cadrul programului de master Studii Europene, împărtășește din experiența și impresiile sale în cadrul programului de mobilitate, realizat in perioada ianuarie-iunie 2022 la Universitatea din Uppsala.

Anastasia Nanu: „Am avut onoarea să reprezint USM, FRIŞPA şi să fiu studentă la cea mai veche universitatea din Scandinavia – Universitatea din Uppsala, Suedia.

Pe parcursul de un semestru am cercetat „Studii de pace şi război într-un mediul internațional”.

Am avut parte de profesori cu experiența practica în domeniul reglementării conflictelor şi medierii internaționale.

Am avut posibilitate de a învața limba şi cultura suedeza, da a participa la evenimente naționale.

Am văzut unul din cele mai minunate fenomene naturale – Aurora Polară. Pot spune că experiența oferită de mobilitate Erasmus+ este una unică, cu multe provocări dar şi cu mulțimea de avantaje şi momente care crează amintiri frumoase pentru toată viața!”

Încurajăm studenții FRISPA să fie activi în aplicarea pentru burse Erasmus.

Published marți, 25 octombrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Mesajul USM de Ziua internațională a tineretului

USM adresează tradiționalul mesaj de felicitare de Ziua internațională a tineretului – sărbătoarea optimismului și tinereții, încrederii și independenței. Tinerețea este o perioadă minunată în viața...

Susținerea tezei de doctor în științe ale educației cu titlul: „Repere teoretice și metodologice de formarea a competenței de reziliență climatică la adolescenți”

Școala Doctorală de Psihologie și Științe ale Educației a Universității de Stat din Moldova  anunță pentru data de 21 august 2020, ora 11:00, în bir. 401...

USM: omagii distinsului și plenarului OM Leonid Culiuc la ceas aniversar

Doctorul habilitat în științe fizico-matematice, profesorul universitar, academicianul AȘM, delegatul Senatului USM și-a întâlnit frumoasa aniversare de 70 de ani în toată splendoarea puterilor sale creative...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​