Institutul de Administrație Publică al USM în colaborare cu Casa Națională de Asigurări Sociale, desfășoară cursul de dezvoltare managerială „Management și leadership” cu durata de 40 de ore academice, destinat funcționarilor publici de conducere din cadrul Casei Naționale de Asigurări Sociale.

Cursul se desfășoară în format online și are ca scop dezvoltarea competențelor manageriale și de leadership necesare pentru realizarea eficientă a obiectivelor manageriale din perspectiva integrării într-o societate deschisă, flexibilă și meritocratică.

În săptămâna curentă, formatorii Veronica Butnaru și Mihai Șleahtițchi, dr. hab., conf. univ. au discutat mai multe aspecte ale leadership-ului în administrația publică și ale managementului conflictelor comunicaționale.

Experiența acumulată ca urmare a participării la această instruire va duce la creşterea performanțelor subdiviziunii gestionate, aplicarea eficientă a instrumentelor de management pentru planificarea, realizarea, monitorizarea și evaluarea activităților, dezvoltarea competenţelor în domeniul leadership-ului personal, organizaţional şi de echipă, dezvoltarea abilităților de comunicare şi relaţionare cu personalul subdiviziunii şi de selectare a strategiilor optime de negociere şi gestionare a conflictelor în activitatea managerială.

Published vineri, 28 octombrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Anunț: USM organizează workshop-ul „Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Republica Moldova: politici, inovare și transformare digitală în educație”

În cadrul proiectului Erasmus+ CBHE MEDIA Project, Universitatea de Stat din Moldova organizează pe 09 iunie 2026, Workshop-ul „Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Republica...

Universitatea de Stat din Moldova a participat la evenimentul de încheiere a Săptămânii Educației organizat de MEC

Mii de tineri, sute de întrebări și multă curiozitate – aceasta a fost atmosfera de ieri, 24 mai, de la Chișinău Arena, unde Universitatea de Stat...

USM promovează microcalificările ca răspuns la noile cerințe ale pieței muncii

Rectorul USM, Otilia Dandara a prezentat comunității academice din țară viziunea universității asupra microcalificărilor, evidențiind rolul acestora ca răspuns modern și flexibil la noile cerințe ale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved