Biroul național al Agenției universitare a Francofoniei, în parteneriat cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, a organizat, la 27 octombrie a.c., evenimentul „Café de la Francophonie scientifique”, ed. a II-a.

La întrunirea festivă au fost prezenți: E.S., Graham Paul, Ambasadorul Republicii Franceze în Republica Moldova, Adriana Cazacu, Secretar de Stat, Ministerul Educației și Cercetării, reprezentanți ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, rectori, prorectori, profesori, cercetători și doctoranzi, parteneri și companii francofone.

Prezentă la manifestare, responsabila Centrului universitar francofon (CUF), Silvia Guțu a relatat despre principalele activități francofone realizate de studenții, profesorii și cercetătorii USM și a exprimat, gratitudine Biroului național AUF-Moldova (BN AUF-Moldova) pentru susținerea excelenței academice, a proiectelor de cercetare și a inserției profesionale a studenților francofoni.

Responsabila BN AUF-Moldova, Claudia Vișan a acordat o Diplomă de apreciere și mulțumire pentru contribuția valoroasă la dezvoltarea Francofoniei științifice în Republica Moldova Rectorului USM, Igor Șarov. Diplome de merit și obiecte promoționale originale au fost oferite întregii echipe francofone a Universității de Stat din Moldova.

La fel, USM-iștii francofoni au participat la Forumul formărilor și angajabilității francophone, la concursul național „Ma thèse en 180 secondes”, obținând Premiul II, iar două studente au realizat o vizită academică și culturală la Paris, în cadrul acțiunii „Prix du lauréat francophone des universités moldaves”.

BN AUF-Moldova contribuie la mobilitatea a patru profesori și a trei studenți ai USM în cadrul acțiunii „Internaționalizarea universităților din Republica Moldova” și susține atât organizarea de conferințe și colocvii științifice naționale și internaționale, cât și buna desfășurare a activităților organizate în cadrul Zilelor Francofoniei la USM.

În context, responsabila CUF USM a accentuat faptul că USM-iștii francofoni au participat la Festivalul Studenților francofoni din Europa centrală și orientală și la Competiția de planuri de afacere „Transformer les bonnes idées en start-up”, evenimente organizate de către AUF ECO la București, România. Este îmbucurător faptul că opt studenți au beneficiat de  mobilități de stagii profesionale în Republica Franceză, două studente au realizat  stagii de traducere la distanță din limba națională în limba franceză – activitate inițiată de AUF ECO în parteneriat cu RFI România, iar o studentă a obținut o bursă de stagiu profesional local la BN AUF-Moldova.

Menționăm că, în perioada 01 ianuarie – 27 octombrie 2022, studenții de la trei facultăți ale USM care propun programe cu predare în limba franceză au beneficiat de activități curriculare și extracurriculare, organizate de trei lectori de limbă franceză în cadrul proiectului „Développement des sciences en français en République de Moldova”, iar studenții de la facultățile de științe exacte, viitori profesori de discipline nonlingvistice,  urmează cursuri de limbă franceză, subvenționate de BN AUF-Moldova în cadrul proiectului „Classes bilingues francophones”.

La moment, AUF susține cercetarea universitară prin subvenționarea a două proiecte internaționale care sunt în plină desfășurare la Facultatea de Litere și la Facultatea de Chimie și Tehnologie chimică, iar în perioada 25-28 octombrie a.c., USM a participat, prin clubul său VETO CLUB débats francophones, la primul Congres al Studenților francofoni, care a avut loc la Cairo, Egipt.

USM apreciază parteneriatul cu Agenția universitară a Francofoniei și adresează mulțumiri Biroului național AUF-Moldova pentru susținerea și promovarea acțiunilor francofone.

Pentru mai multe detalii, accesați link-ul: https://www.facebook.com/AUF.Moldavie/posts/pfbid0Tmu8Z2idR3urhdgs4NZkcTtoUsMiKiRnBRcgPBzBRiwnauyos7DwRmsJygKLxBerl

Published luni, 31 octombrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Cadre didactice de la mai multe facultăți ale USM, instruite în utilizarea instrumentelor digitale de evaluare și gestionare a progresului în învățământul la distanță

Cadre didactice de la mai multe facultăți ale Universității de Stat din Moldova au participat la sesiuni de instruire dedicate sarcinii „Elaborarea instrumentelor digitale de evaluare...

Provocări și perspective în domeniul juridic și economic: Doctoranzii USM și-au prezentat rezultatele cercetărilor științifice

Școala Doctorală Științe Juridice și Economice din cadrul Universității de Stat din Moldova a organizat Conferința științifică națională a doctoranzilor, cu tema „Paradigme, provocări și perspective...

Conferința științifico-practică „Organizația sindicală universitară și impactul asupra consolidării și amplificării mediului academic”

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA ORGANIZAȚIA SINDICALĂ PRIMARĂ A SALARIAŢILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA APEL privind organizarea manifestării științifice Conferința științifico-practică „Organizația sindicală universitară și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved