La 26 august a.c., în sala 419 din blocul 3 al Universității de Stat din Moldova, a avut loc deschiderea Centrului Didactic de Educație Interculturală, dotat în cadrul proiectului  ”Promovarea și dezvoltarea educației interculturale în formarea inițială a cadrelor didactice”, sprijinit de Fundația Pestalozzi din Elveția și implementat de CE PRO DIDACTICA în 3 universități din țară: USM, USARB și USC. Decanul facultății, prof. Vladimir GUȚU, a salutat această inițiativă și a subliniat necesitatea Centrului și oportunitățile de dezvoltare a competenței interculturale la studenți și profesori, subliniind că ”demult trebuia făcut acest pas, or, lipsa de coeziune etnică, lingvistică și socială în comunitățile din R. Moldova, conflictele interculturale persistă de la declararea independenței până în prezent. Sperăm ca măcar o parte dintre ele să fie soluționate prin activitatea Centrului dat”.

Coordonatorul local – dna dr. conf. univ. Maia ȘEVCIUC – a apreciat investiția făcută, valoarea inestimabilă a lotului de carte, selectat de la toate editurile din țară, dar și din România, inclusiv cele editate de PRO DIDACTICA. De asemenea, tehnica achiziționată, conformă cu ultimele exigențe tehnologice, va ajuta profesorii și studenții să se încadreze într-un proces educațional performant.

Dna prof. Viorica GORAȘ-POSTICĂ a mulțumit echipei de proiect pentru implicare (dnelor prof. Cristina BUJAC, Ludmila DARII, Irina GÂNCUL, Silvia GUȚU, Olga DECUSARĂ, Irina CARAUȘ, Elena BANARI, Marcela ADAM, Dorina ROTARI), al treilea an deja – a reiterat despre documentele elaborate de aceasta – Curricula și Ghidurile metodologice de EIC în limbile română și engleză. A exprimat gratitudine finanțatorilor și coordonatorilor naționali Natalia BALTĂ și Olga MOROZAN pentru sprijin și monitorizare responsabilă.

La sedințele Consiliului Facultății și a Departamentului de Științe ale Educației a fost aprobat Regulamentul de funcționare a Centrului, publicul prezent fiind informat că ”Centrul este o structură în cadrul USM, care urmărește să fie un spațiu pentru dialog și colaborare între studenți și profesori, pentru a realiza cele mai bune inițiative privind dezvoltarea personală și profesională în domeniul EIC, promovând dezvoltarea competenței interculturale și a celorlalte competențe cheie, implicarea activă a studenților în activitățile de voluntariat în instituțiile educaționale, învățarea formală, non-formală și informală.”

Viorica Goraș-Postică, expert proiect

Published luni, 31 august 2020

Anunțuri și Comunicate

Susţinerea tezei de doctor în științe ale educației „Managementul timpului în învăţarea autoreglată a studenţilor”

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe ale educației „Managementul timpului în învăţarea autoreglată a studenţilor” Pretendent: Reaboi-Petrachi Viorica Conducător ştiinţific: Şevciuc Maia, doctor în...

Alegerea experților externi, membri ai CDSI al USM

Joi, 18 iunie 2020, la USM s-a desfășurat ședința Senatului USM. Una dintre chestiunile-cheie de pe ordinea de zi au constituit-o alegerile a doi experți externi...

Facultatea de Litere a USM are un nou decan

Doctorul în filologie, conferențiarul universitar, Adriana Cazacu a fost aleasă în funcția de decan al Facultății de Litere, astăzi, 18 iunie, în cadrul ședinței Senatului Universității...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved