O nouă ședință a Seminarului Republican de Chimie a fost organizat pe 15 decembrie, la care au participat peste 80 de cadre didactice.

Unul dintre subiectele abordate în cadrul ședinței a fost despre coloranții alimentari naturali, iar Roman Rusnac, dr., lector la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică, USM a organizat o excursie prin clasele principale de coloranți naturali, punând în evidență formulele de structură, alimentele în care se pot întâlni, dar și efecte adverse și contraindicații.

O altă tematică abordată a fost despre concursul școlar iChemist, unde pot participa elevii din clasele gimnaziale și liceale, cu profil real și umanist. Detaliile fiind prezentate de către Daniela Șterbeț, profesoară de chimie, grad didactic superior, Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim”.

Coordonatorul proiectului este Mariana Dîru, dr., conf. univ., în cadrul USM, alături de secretarul Iulia Baerle, profesoară de chimie grad didactic superior, IPLT „Natalia Dadiani”.

Seminarul republican de chimie este unicul seminar științifico-metodic din țară și se bucură de un prestigiu înalt între cadrele didactice preuniversitare, fiind o platformă deschisă pentru schimb de cunoștințe și experiență a profesorilor de chimie din Republica Moldova.

Published vineri, 16 decembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

APEL DE PARTICIPARE Școala de vară „Cetățenia activă – prioritate strategică a politicii statelor candidate la integrare în UE”

Universitatea de Stat din Moldova anunță lansarea apelului de participare pentru Școala de vară,  29 iunie – 01 iulie 2026, dedicată implicării civice a tinerilor cu...

Doctoranzi USM au participat la Doctorialele și Conferința Internațională a doctoranzilor din spațiul francofon

 În perioada 18-19 iunie 2026, la București, a avut loc ce-a VII-a ediție a Doctorialelor și a cea de-a III-a ediție a Conferinței Științifice Internațională a...

RFQ nr. MD-STATEUNI-558703-CW-RFQ – Lucrări de montare a punctului termic individual și rețele termice exterioare pentru căminul nr. 2

Anunț specific de achiziții Cerere de cotații Lucrări Țara: Republica Moldova Instituția: I.P. Universitatea de Stat din Moldova Titlul proiectului: Învățământul Superior din Moldova ID Proiect:...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved