Membrii Senatului USM s-au întrunit marți, 27 decembrie, într-o ședință la care au fost făcute totalurile anului 2022, dar și au fost aprobate mai multe proiecte.

Rectorul Igor Șarov a prezentat în cadrul ședinței raportul de totalizare a activităților privind domeniul academic, de cercetare, de modernizare a infrastructurii USM, precum și proiectele de dezvoltare, care urmează a fi demarate în anul 2023.

De asemenea, senatorii au aprobat alegearea celor peste 50 de învingători ai concursurilor privind suplinirea funcțiilor didactice și științifio-didactice la facultățile USM.

Un alt proiect aprobat a vizat stabilirea manifestărilor științifice ale USM pentru anul 2023 etc.

În cadrul ultimei ședințe a Senatului USM din acest an, senatorii au fost colindați de către Ansamblurile etno-folclorice „Crenguță de Iederă” și „Romanița”. Artiștii au creat la Universitatea de Stat din Moldova o atmosferă de poveste prin frumoasele tradiții ale Sărbătorilor de iarnă.

Published miercuri, 28 decembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Conferința științifico-practică „Tehnologii fizice avansate cu aplicarea UVS în monitorizarea și modelarea factorilor de mediu (TehFizUVS)”, dedicată Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare

Stimați Colegi! Vă invităm la data de 14 noiembrie curent să participăm împreună la Conferința științifico-practică „Tehnologii fizice avansate cu aplicarea UVS în monitorizarea și modelarea...

Studenții Facultății de Științe Economice a USM, câștigătorii Balului Bobocilor 2025

Toamna se numără bobocii, iar Universitatea de Stat din Moldova a celebrat și în acest an, într-un cadru festiv, tradiționalul Bal al Bobocilor, evenimentul unde cei...

Universitatea de Stat din Moldova – gazda Conferinței Internaționale „Anul 1944 și consecințele sale – Perspective locale”

Istorici, cercetători și experți din Republica Moldova, Germania și alte țări europene s-au reunit astăzi, 12 noiembrie, la Universitatea de Stat din Moldova (USM), în cadrul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved