Membrii Senatului USM s-au întrunit marți, 27 decembrie, într-o ședință la care au fost făcute totalurile anului 2022, dar și au fost aprobate mai multe proiecte.

Rectorul Igor Șarov a prezentat în cadrul ședinței raportul de totalizare a activităților privind domeniul academic, de cercetare, de modernizare a infrastructurii USM, precum și proiectele de dezvoltare, care urmează a fi demarate în anul 2023.

De asemenea, senatorii au aprobat alegearea celor peste 50 de învingători ai concursurilor privind suplinirea funcțiilor didactice și științifio-didactice la facultățile USM.

Un alt proiect aprobat a vizat stabilirea manifestărilor științifice ale USM pentru anul 2023 etc.

În cadrul ultimei ședințe a Senatului USM din acest an, senatorii au fost colindați de către Ansamblurile etno-folclorice „Crenguță de Iederă” și „Romanița”. Artiștii au creat la Universitatea de Stat din Moldova o atmosferă de poveste prin frumoasele tradiții ale Sărbătorilor de iarnă.

Published miercuri, 28 decembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Forumul Internațional de Turism 2025 – dialog despre viitorul turismului inteligent și durabil la Universitatea de Stat din Moldova

Pe 29 octombrie 2025, Universitatea de Stat din Moldova a devenit centrul dezbaterilor internaționale privind viitorul turismului durabil și inteligent, găzduind Forumul Internațional de Turism cu...

USM explorează noi direcții de cooperare cu CEDO pentru formarea juridică a viitorilor specialiști în drept internațional

Rectorul Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr. Igor Șarov, a avut astăzi, 29 octombrie, o întrevedere cu Diana Sârcu, judecător la Curtea Europeană pentru...

Comisiile ANACEC continuă procesul de evaluare a calității în vederea autorizării / acreditării programelor de licență și master la USM

La Universitatea de Stat din Moldova, astăzi, 29 octombrie, își desfășoară activitatea trei comisii de evaluare externă a calității, în vederea acreditării mai multor programe de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved