Sunt eligibile persoanele înscrise la studii de licență, masterat sau doctorat la Universitatea de Stat din Moldova. Bursa poate fi acordată unei persoane pe un an academic sau la două persoane, pe câte un semestru.

Candidaţii care solicită  bursă vor completa un dosar, după cum e solicitat în cele ce urmează:

Scrisoare de motivare, tabel de note pentru toți anii de studii la USM, plan de studii integral, pe ani (se preia de pe site-urile oficiale ale Facultăților), CV, copia paginii cu foto din pasaport, certificat de competențe lingvistice. Documentele vor fi întocmite în limbile engleză sau franceză, în dependență de opțiunea aleasă, sau vor fi traduse în aceste limbi.

Dacă un document va fi lipsă în dosar, candidatul va fi respins din start.

Deținătorii de certificate DALF (B2 sau superior), TOEFL (B2 sau superior), CAMBRIDGE (B2 sau superior), IELTS (B2 sau superior) sunt rugați să anexeze copiile acestora la dosar. Ceilalți candidați vor participa la un interviu, pentru a li se evalua nivelul de cunoaștere a limbilor franceză sau engleză și vor prezenta o scrisoare despre competențele lingvistice, semnată de un profesor de la departamentul de specialitate.

Studenții care urmează la USM un program integral în limbile franceză sau engleză, pot fi acceptați în concurs fără a li se solicita certificate oficiale despre competențele lingvistice.

Candidații care optează pentru programul Courses taught in English vor examina cu atenție ofertele Facultăților geneveze (site: www.unige.ch, cu extensiune la www.pgc.unige.ch/main/teachings?year=2022) și vor decide asupra compatibilității programului de studii de la USM cu ceea ce li se oferă drept alternativă la universitatea parteneră (UniGe asigură o variantă în limba engleză a multiplelor specializări).

 Dosarele de concurs vor fi examinate și evaluate de juriul de la USM.  Rezultatele selecției vor fi publicate pe site-ul USM, după confirmarea acestora de către Universitatea din Geneva. Candidații selectați vor fi contactați ulterior de responsabilii de la universitatea parteneră.

Găsiți în acest document (Anexa 1) specificările restrictive particulare, pentru Facultăți.

Actele se expediază în format pdf, într-un singur document, simultan și în același mesaj, la următoarele adrese:

aurelia.hanganu@usm.md, violeta.cojocaru@usm.md, oxana.capatina@usm.md

Pentru detalii: oxana.capatina@usm.md

Data limită de expediere a dosarelor – 10 martie 2023.

Published vineri, 3 februarie 2023

Anunțuri și Comunicate

Conceptul celebrării Zilei Internaționale a Familiei 2020

În 2020, Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită tradițional la 15 mai, are ca subiect inegalitatea de gen din cadrul familiei. În acest an, contextul în care...

Cernobâl: Memorii și omagii peste ani la Universitatea de Stat din Moldova

Cel mai mare dezastru din secolul XX, cauzat de om, s-a produs la 26 aprilie 1986 la Centrala Atomoelectrică de la Cernobâl, situată pe teritoriul Ucrainei...

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved