Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova invită mediul academic la conferința științifică „100 DE ANI DE LA ADOPTAREA CONSTITUȚIEI ROMÂNIEI: Evoluții, context și perspective europene în România și Republica Moldova”, organizată în contextul împlinirii a 100 de ani de la adoptarea Constituției României,  document politico-juridic și moment istoric de referință care a deschis noi perspective de dezvoltare a istoriei naționale. Apreciată ca una dintre cele mai avansate în Europa, Constituția din 1923, a pus bazele statului democratic și a fixat tiparele constituționalismului în spațiul românesc.

Evenimentul științific are o dublă semnificație pentru mediul academic, care vine să aprecieze eforturi continui ale savanților ce contribuie la cercetarea, dezvoltarea și promovarea valorilor constituționale fundamentale. Conferința științifică este și  In honorem academician Ion Guceac, personalitate marcantă, care își aduce contribuția la dezvoltarea culturii juridice naționale și figură reprezentativă pentru cercetările din domeniul dreptului constituțional.

Conferinţa ştiinţifică se adresează mediului academic, autorităților statului, societății civile, publicului larg interesat și propune un moment de reflecție asupra  constituționalismului, tradițiilor constituționale românești, evoluțiilor de context și a perspectivelor de viitor.

Locația: MD-2009, Chişinău, str. M.Kogălniceanu 67, Universitatea de Stat din Moldova, bloc 2, aula 119 „Victor VOLCINSCHI”.

Termeni:  până la 15.03.2023

Formularul de înregistrare 

link: drept.usm.md

Formularul de înregistrare se expediază la adresa: conferintapublic@gmail.com

Persoana de contact: CUCIURCA Doina / cuciurca_doina@mail.ru 

Published miercuri, 8 februarie 2023

Anunțuri și Comunicate

Inovare și performanță în cadrul mobilităților academice la USM: Departamentul de Filosofie și Antropologie

USM este instituția cu cele mai numeroase proiecte și programe academice care sporesc randamentul didacticii, dar și al cercetării, prin extinderea semnificativă a oportunităților de profesionalizare...

Interuniversity training course “Understanding of the main issues of EU policies related to education-research-innovation”

Dear students, junior professionals and academic community, It is our pleasure to inform you that the first interuniversity training course of the “Promoting education-research-innovation through European...

CONCURS PENTRU PREMIUL NATIONAL

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a anunțat demararea Concursului pentru selectarea candidaților pentru anul 2020. Menționăm că, Premiul Naţional se acordă pentru: 1) cercetări ştiinţifice care au contribuit...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved