Astăzi, la nivel mondial este marcată Ziua Internațională a femeilor și a fetelor cu activități în domeniul științei. Cu această ocazie, comunitatea USM adresează un mesaj de înaltă apreciere pentru nobila misiune pe care doamnele și domnișoarele, care activează și studiază în domeniul științei și cercetării, o îndeplinesc cu dedicație și profesionalism.

Cercetarea este unul dintre cei mai importanți piloni care au stat la baza dezvoltării omenirii și continuă să propulseze societatea prin dezvoltarea tehnologiilor, îmbunătățirea calității vieții și identificarea de noi soluții pentru problemele existente.

Rolul cercetătoarelor USM-iste, care transmit cunoștințele și experiența tinerei generații cu abnegație, verticalitate, responsabilitate și cu spirit analitic, este unul incomensurabil.

Marcarea Zilei Internaționale a femeilor și a fetelor cu activități în domeniul științei este un motiv în plus de a încuraja tinerele pasionate de domeniul cercetării să aibă încredere în forțele proprii, să se inspire de la multe femei talentate care au excelat în știință și tehnologie, să-și urmeze pasiunea și să se lase ghidate de înțelegerea că, prin știință, pot contribui la dezvoltarea societății.

USM își reconfirmă angajamentul de a susține și încuraja implicarea femeilor și a fetelor în comunitatea științifică națională.

Dragi femei din domeniul științei, sunteți valoroase și de neînlocuit. Vă apreciem și vă dorim ca fiecare zi să vă aducă satisfacție personală și profesională.

Published sâmbătă, 11 februarie 2023

Anunțuri și Comunicate

Susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă”  Candidat: Sîrbu Angela...

Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM

COMISIA ELECTORALĂ UNIVERSITĂRĂ Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM În urma examinării dosarelor depuse de către...

Anunț privind organizarea alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova

ANUNȚ privind organizarea alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova Comisia Electorală a Universităţii...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved