Universitatea de Stat din Moldova a obținut statutul de invitat permanent la reuniunile Consorțiului Universitaria. În acest sens, Consorțiul Universitaria – cel mai reprezentativ consorțiu universitar din România – a aprobat instituționalizarea deciziei adoptate în anul 2018 de asociere a Universității de Stat din Moldova, prin semnarea unui parteneriat strategic și acordarea statutului de invitat permanent la reuniunile Consorțiului Universitaria. Deciza a fost luată în cadrul reuniunii găzduite, în perioada 16-19 martie, de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), la care a participat rectorul USM, Igor Șarov.

De asemenea, la reuniune au fost discutate teme legate de proiecte de legi ale educației și ale cercetării și de alte aspecte privind aria academică națională și internațională.

Consorțiul Universitaria a fost creat în 2009 și în prezent reunește nouă dintre cele mai importante universități din România: Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Academia de Studii Economice din București, Universitatea din Craiova, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Universitatea „Ovidius” din Constanța.

Published luni, 20 martie 2023

Anunțuri și Comunicate

ANUNȚ SECUNDAR (Second Call): Conferința Națională cu Participare Internațională „Materiale Avansate în Biofarmaceutică și Tehnică”

Având în vedere interesul crescut manifestat de comunitatea academică și numeroasele solicitări primite, Comitetul de Organizare are plăcerea de a anunța prelungirea perioadei de înscriere și...

Memorandum de colaborare între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea George Mason din SUA cu privire la susținerea și dezvoltarea inițiativelor educaționale interculturale

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea George Mason din Statele Unite ale Americii au semnat un Memorandum de colaborare, având ca obiectiv stimularea activităților și...

Universitatea de Stat din Moldova, mai aproape de viitorii studenți la târgurile universitare din țară

Universitatea de Stat din Moldova a fost prezentă la târgurile universitare desfășurate pe 4 aprilie la Căușeni și Bălți, unde a interacționat direct cu sute de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved