Rectorul USM, Igor ȘAROV a avut o întrevedere de lucru cu Președintele Colegiului Carmel din Israel, Akram HASSON, cu care a discutat mai multe aspecte ale inițierii colaborării dintre cele două instituții privind studiile de doctorat.

Akram HASSON a subliniat deschiderea instituției pe care o conduce de a extinde instruirea doctoranzilor de la Colegiul Carmel la Universitatea de Stat din Moldova și viceversa.

La rândul său, rectorul USM, Igor Șarov a menționat că pentru Universitatea de Stat din Moldova stabilirea de noi parteneriate în vederea schimbului de experiență, mobilități academice pentru studenți și cadre didactice, rămâne a fi una dintre priorități.

La finalul întrevederii reprezentanții Colegiului Carmel au făcut o vizită de informare în cadrul USM pentru a se familiariza cu mediul academic de la noi.

La Universitatea de Stat din Moldova își fac studiile 17 doctoranzi din Istrael.

Published marți, 21 martie 2023

Anunțuri și Comunicate

Apel deschis: Visegrad+ Grants – oportunități de finanțare pentru proiecte de cooperare internațională

Departamentul Cooperare Internațională al Universității de Stat din Moldova informează comunitatea academică despre deschiderea apelului Visegrad+ Grants, lansat de International Visegrad Fund, și invită cadrele didactice...

ANUNȚ: Burse de merit pentru studenții de etnie romă

Studenții de etnie romă ai Universității de Stat din Moldova sunt invitați să participe la concursul pentru acordarea burselor de merit, lansat de Ministerul Educației și...

Anunț: Cursuri gratuite de limba poloneză

Sunteți pasionat(ă) de limbi străine și doriți să învățați limba poloneză?Vă invităm să vă înscrieți până la data de 11 septembrie la cursurile de limba poloneză!...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​