La 8 octombrie 2020, reprezentanții facultăților de Litere, Istorie și Filosofie, Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, prorectorul pentru activitatea studențească a Universității de Stat din Moldova, dr. hab., prof. univ. Violeta Cojocaru și directorul executiv al Centrului de Informare şi Documentare privind NATO în Moldova (CID NATO), Elena Mârzac, s-au întrunit într-o ședință on-line.

Scopul ședinței a fost de a discuta propunerile de colaborare în cadrul proiectelor existente, precum și de a realiza un brainstorming privind organizarea activităților și a proiectelor de viitor pe subiecte din domeniul securității, în diversele ei aspecte – umană, ecologică, cibernetică, informațională etc.

În urma discuțiilor a fost luată decizia de a elabora un proiect comun al facultăților interesate ale Universității de Stat din Moldova cu CID NATO, în vederea organizării pe viitor a mai multor activități, ținând cont de specificul fiecărei subdiviziuni universitare aparte. Acestea urmează să se desfășoare în regim on-line sub diferite forme (mese rotunde, lecții publice, dezbateri etc.) cu participarea în calitate de vorbitori a experților naționali și internaționali.

Totodată, colaborarea dintre Universitatea de Stat din Moldova și Centrul de Informare şi Documentare privind NATO în Moldova va continua să se materializeze sub forma implicării studenților în stagiile de practică și de voluntariat în cadrul CID NATO.

Tot la această ședință a fost luată decizia de a relua proiectul pentru elaborarea unui curriculum la nivel național pe segmentul securității și apărării, în cadrul căruia Universitatea de Stat din Moldova să fie principalul beneficiar, precum și de a elabora o serie de publicații și cercetări comune.

Published vineri, 9 octombrie 2020

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova anunță concurs pentru ocuparea funcţiilor didactice şi ştiinţifico-didactice

Universitatea de Stat din Moldova, anunță concurs pentru ocuparea posturilor vacante de profesor, conferențiar, lector și asistent universitar. Notă* Prin participarea la concurs, candidatul își exprimă...

Senatorii Universității de Stat din Moldova s-au reunit în ultima ședință din anul 2025

Senatul Universității de Stat din Moldova, s-a reunit ieri, 17 decembrie, în ultima ședință din acest an pentru a examina o serie de subiecte esențiale ce...

Parteneriatul academic Oradea-Chișinău: celebrat prin știință, carte și tradiție

Universitatea din Oradea aniversează, în aceste zile, 15 ani de la fondarea Centrului de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir”, Oradea – Chișinău.. În acest context, rectorul Universității...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved