Ziua Internaţională a Studenţilor este una dintre sărbătorile tinerilor studioşi, care ne oferă prilejul de a scoate în evidenţă rolul studentului pentru mediul universitar, posibilităţile de implicare în edificarea acestuia şi valoarea potenţialului cognitiv şi atitudinal al studenţilor.

Faceţi parte din această mare familie a Universităţii de Stat din Moldova, prezenţa şi performanţa voastră contribuie la consolidarea performanţei universităţii noastre.

O universitate bună înseamnă în mare parte, studenţi buni: motivaţi să înveţe, dornici să fie activi şi implicaţi în viața mediului academic, clar orientaţi spre o perspectivă prodigioasă a dezvoltării personale şi profesionale.

Misiunea Universităţii de Stat din Moldova este orientată spre edificarea viitorului acestei ţări prin dezvoltarea potenţialului uman, din perspectiva formării sistemului de valori şi a activismului civic, a formării competenţelor profesionale şi a asigurării unei perspective de evoluţie a cercetării ştiinţifice. Să fii parte a unui mediu universitar, să fii student este, cred, unul din cele mai favorabile şi importante roluri sociale, pe care le exercită o persoană în contextul evoluției sale. Este o ipostază de creştere şi dezvoltare, un context care îţi oferă amplitudine orizontului vieţii și o viziune asupra perspectivei unei vieţi de calitate.

Dragi studenţi, fiţi mândri că sunteţi USEMIŞTI.

PERFORMANŢA VOASTRĂ ÎNCEPE AICI!

Otilia DANDARA,

Prorector, cu exercitarea atribuţiilor rectorului

 

Published luni, 16 noiembrie 2020

Anunțuri și Comunicate

Anunț privind declanşarea procesului de alegere a rectorului Universităţii de Stat din Moldova

În conformitate cu Decizia Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituţională al USM (CDSI) din 19 ianuarie 2026, Proces-Verbal nr.3 și cu Decizia CDSI din 22 ianuarie 2026...

Universitatea de Stat din Moldova inaugurează un laborator multifuncțional modern, dedicat formării practice avansate a studenților Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică

Studenții de la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică vor aplica studiile teoretice în competențe practice în cadrul unui nou spațiu educațional modern – Laboratorul multifuncțional...

Delegația Uniunii Naționale a Patronatului Român – vizită la USM. Întrevedere cu rectorul Igor Șarov pentru consolidarea dialogului dintre mediul academic și cel de afaceri

O delegație a Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR) a întreprins o vizită la Universitatea de Stat din Moldova (USM), prilejuită de inițiativa deschiderii filialei UNPR...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved