În semn de înaltă apreciere a muncii prodigioase în domeniile cercetării și inovării și merite deosebite în dezvoltarea științelor biologice, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu i-a înmânat astăzi, distincția „Ordinul Republicii” domnului Petru Tarhon, doctor habilitat în științe biologice, profesor universitar.

Domnia Sa a activat timp de peste 30 de ani în cadrul Universității de Stat din Moldova în calitate de conferențiar, iar după susținerea tezei de dr. habilitat – profesor, șef de laborator științific.

Pe parcursul celor peste 60 de ani de activitate științifică și didactică, profesorul Petru Tarhon, a elaborat circa 380 de lucrări, inclusiv 20 de cărți (monografii, manuale, literatură didactică pentru studenți și profesorii de gimnazii și licee).

Interesele științifice, care l-au preocupat, au un diapazon larg, și țin de biologie, în particular de ecofiziologie și dendrologie. Cercetările ecofiziologice efectuate și materialele experimentale acumulate în cursul a zeci de ani, au permis autorului formularea unor ipoteze, concepții științifice și legități cu privire la introducția și aclimatizarea plantelor lemnoase angiosperme în Moldova.

Doctorul habilitat, profesorul Petru Tarhon, Laureat al Premiului de Stat, Om Emerit în știință și învățământ, este cunoscut ca ilustru savant, pedagog de vocație, distins profesionist și patriot al neamului.

Published joi, 4 mai 2023

Anunțuri și Comunicate

Interuniversity training course “Understanding of the main issues of EU policies related to education-research-innovation”

Dear students, junior professionals and academic community, It is our pleasure to inform you that the first interuniversity training course of the “Promoting education-research-innovation through European...

CONCURS PENTRU PREMIUL NATIONAL

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a anunțat demararea Concursului pentru selectarea candidaților pentru anul 2020. Menționăm că, Premiul Naţional se acordă pentru: 1) cercetări ştiinţifice care au contribuit...

PERFORMANȚA TA ÎNCEPE AICI! MĂRTURII ALE ABSOLVENȚILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA!

,,Universitatea de Stat din Moldova este instituţia de prestigiu, în cadrul căreia se formează o viziune nouă, o gândire creatoare şi o concepţie modern asupra societăţii...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved