Toate facultățile din cadrul Universității de Stat din Moldova sunt implicate astăzi, în cel mai mare festival al profesiilor organizat în or. Ștrășeni.

Peste 400 de absolvenți ai liceelor din raioanele Strășeni și Nisporeni s-au arătat interesați de ofertele educaționale ale facultăților noastre, fiind ghidați în alegerea  unei profesiei de succes.

Facultățile USM au prezentat ofertele educaționale, succesele tinerilor specialiști, condițiile și mediul instructiv-educativ în care studenții noștri iși desfășoară activitatea cât și realizările obținute în ultimii ani în plan educațional, științific și extracurricular.

Absolvenții au fost atrași de atelierele de scriere creativă, jocuri interactive, loterie, prezentarea produselor digitale ș.a.

De asemenea, au fost organizate concursuri tematice unde tinerii au trebuit să-și demonstreze cunoștințele într-un domeniu anume, aceștia fiind răsplătiți pentru meritele lor.

Cei prezenți la eveniment au avut parte și de un număr artistic, prezentat de Liceul teoretic „Mihai Eminescu”.

Evenimentul este organizat de Direcția de Învățământ Ștrășeni.

Published sâmbătă, 13 mai 2023

Anunțuri și Comunicate

La USM a fost inaugurat Colloquium-ul de vară de la Saharna, dedicat cercetării arheologice preistorice și antice

Încheiem această săptămână cu inaugurarea lucrărilor Colloquium-ului de vară de la Saharna, desfășurat în perioada 23-26 iulie, cu genericul „Lut, obiecte și oameni în arheologia preistorică...

Apel de participare la Școala Regională „Acțiune Climatică și Drepturile Omului” l 12–17 octombrie 2026

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Global Campus of Human Rights și programul regional GC Caucasus, invită studenții, cercetătorii, tinerii profesioniști, reprezentanții societății civile...

Centrul de Arheologie „Ion Niculiță” al USM desfășoară o nouă campanie de cercetări arheologice la situl Saharna „Țiglău”

Centrul de Arheologie „Ion Niculiță” al Universității de Stat din Moldova a dat startul unei noi campanii de cercetări arheologice la situl Saharna „Țiglău” (raionul Rezina)...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved