La data de 19 noiembrie 2020, în format on-line, s-a desfășurat reuniunea studenților-doctoranzi, înmatriculați în anul 2020 la studii superioare de doctorat, ciclul III, la Universitatea de Stat din Moldova. La eveniment au participat studenții-doctoranzi, colaboratorii Secției doctorat, reprezentanți ai școlilor doctorale, precum și conducători de doctorat.

În cadrul evenimentului, doamna prorector pentru activitate didactică Otilia Dandara, dr. hab., prof. univ., a adresat un mesaj de salut și de felicitare pentru studenții-doctoranzi, urându-le un parcurs academic încununat cu succese și realizări în cercetările doctorale.

Sesiunea de informare a fost deschisă de dl. Constantin Marin, dr. hab., prof. univ., Președintele Consiliului Științific, care a oferit studenților-doctoranzi detalii despre calendarul academic, modalitățile de desfășurare a orelor, planuri de învățământ, drepturile și responsabilitățile doctoranzilor etc. Studenții doctoranzi au adresat numeroase întrebări despre modul de organizare și desfășurare a studiilor de doctorat.

În anul academic 2020-2021 în cadrul celor 11 Școli doctorale ale Universității de Stat din Moldova și 8 din cadrul Consorțiilor Naționale au fost înmatriculați 117 studenți-doctoranzi: 97 cu finanțate bugetară și 20 în bază de taxă.

Published vineri, 20 noiembrie 2020

Anunțuri și Comunicate

Institutul de Educație fizică și Sport/ USM a inițiat un nou program de microcalificare

A fost lansat un nou program de calificare parțială (microcalificare) ,,Masaj clasic și de remodelare corporală” cu durata de 180 ore (6 credite), dezvoltat de către...

Otilia Dandara – Noul rector ales al Universității de Stat din Moldova

Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (C.D.S.I.) al Universității de Stat din Moldova informează comunitatea academică și opinia publică despre rezultatele scrutinului pentru funcția de Rector al...

„Cariera în Magistratură și Procuratură – Vocație, Integritate și Profesionalism”

Pe data de 26 februarie 2026, în incinta Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, s-a desfășurat evenimentul academic „Cariera în Magistratură și Procuratură...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved