Centrul de Angajabilitate francofon al Universității de Stat din Moldova (CEF USM) a organizat și a găzduit în anul academic 2022 – 2023 numeroase activități care au prilejuit învățarea, cercetarea, dobândirea bunelor practici și formarea competențelor.

Două evenimente inspiratoare au încheiat lista activităților programate pentru acest an academic.

Primul eveniment a fost formarea 𝑳’𝒂𝒓𝒕 𝒅𝒆 𝒑𝒂𝒓𝒍𝒆𝒓 𝒆𝒏 𝒑𝒖𝒃𝒍𝒊𝒄: 𝒍𝒆 𝒅𝒊𝒔𝒄𝒐𝒖𝒓𝒔 𝒆𝒕 𝒍’𝒊𝒎𝒑𝒓𝒐𝒗𝒊𝒔𝒂𝒕𝒊𝒐𝒏 / 𝑨𝒓𝒕𝒂 𝒅𝒆 𝒂 𝒗𝒐𝒓𝒃𝒊 𝒊̂𝒏 𝒑𝒖𝒃𝒍𝒊𝒄: 𝒅𝒊𝒔𝒄𝒖𝒓𝒔𝒖𝒍 𝒔̦𝒊 𝒊𝒎𝒑𝒓𝒐𝒗𝒊𝒛𝒂𝒕̦𝒊𝒂.

Activitatea a avut loc pe 23 și 24 mai și a fost condusă de 𝐃𝐨𝐫𝐮 𝐂𝐔𝐑𝐎𝐒̦𝐔 – CEO al „Camelot Partners”, Specialist HR, Trainer cu 10 ani experiență în HR și Soft Skills, Forbes 30 Under 30.

Formarea a avut obiective ambițioase, precum:

  • Înțelegerea rolului unui discurs public și importanța sa în diverse situații;
  • Cunoașterea structurii și tipurilor de discursuri;
  • Interacțiunea eficientă cu diversele tipuri de audiență;
  • Controlul emoțiilor și gestionarea stresului în timpul discursurilor;
  • Utilizarea tehnicilor de storytelling și improvizație pentru a captiva publicul;
  • Exersarea abilităților în baza studiilor de caz.

Participanții au avut privilegiul de a învăța de la cei mai buni și de a se dezvolta într-un mediu interactiv și captivant.

Al doilea eveniment a fost atelierul „plantastic” 𝑬𝒏𝒕𝒓𝒆𝒑𝒓𝒆𝒏𝒅𝒓𝒆 𝒂𝒗𝒆𝒄 𝒑𝒂𝒔𝒔𝒊𝒐𝒏…, organizat în colaborare cu Orangerie „FLORAL SOUL”.

Pentru studenții francofoni de la USM a fost o oportunitate unică de a interacționa direct cu 𝐀𝐧𝐚𝐬𝐢𝐚 𝐇𝐀𝐑𝐀𝐙, o antreprenoare inspirațională și fondatoarea Orangerie „FLORAL SOUL”. Anasia a împărtășit din experiența sa, a oferit sfaturi și a prezentat informații prețioase care ar putea ajuta studenții în drumul lor către succesul antreprenorial.

De asemenea, atelierul a inclus o frumoasă activitate de plantare a florilor, contribuind astfel la înverzirea CEF USM și la crearea unei atmosfere de bine.

Aceste inițiative sensibilizează și motivează studenții să exploreze lumea antreprenoriatului și să-și dezvolte abilitățile și viziunea în acest domeniu.

Centrul de Angajabilitate francofon al Universității de Stat din Moldova adresează sincere mulțumiri tuturor participanților la activități și urează studenților multă inspirație și succese la examene.

Published vineri, 26 mai 2023

Anunțuri și Comunicate

La USM a fost inaugurat Colloquium-ul de vară de la Saharna, dedicat cercetării arheologice preistorice și antice

Încheiem această săptămână cu inaugurarea lucrărilor Colloquium-ului de vară de la Saharna, desfășurat în perioada 23-26 iulie, cu genericul „Lut, obiecte și oameni în arheologia preistorică...

Apel de participare la Școala Regională „Acțiune Climatică și Drepturile Omului” l 12–17 octombrie 2026

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Global Campus of Human Rights și programul regional GC Caucasus, invită studenții, cercetătorii, tinerii profesioniști, reprezentanții societății civile...

Centrul de Arheologie „Ion Niculiță” al USM desfășoară o nouă campanie de cercetări arheologice la situl Saharna „Țiglău”

Centrul de Arheologie „Ion Niculiță” al Universității de Stat din Moldova a dat startul unei noi campanii de cercetări arheologice la situl Saharna „Țiglău” (raionul Rezina)...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved