Universitatea de Stat din Moldova a câștigat Premiul Mare Marca anului 2022. Rectorul USM, Igor ȘAROV a ridicat premiul în cadrul „Galei Businessului Moldovenesc”, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI), în parteneriat cu Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Centrului Național Anticorupție (CNA) și UNFPA.
Premiul conferit Universității de Stat din Moldova este o confirmare a profesionalismului întregii comunități didactice și academice a USM, care prin activitatea zilnică, dăruire și abnegație contribuie la înaltele performanțe înregistrate de instituția noastră.
Acest premiu ne ambiționează și mai mult să aducem plus valoare învățământului superior din Republica Moldova, prin livrarea de specialiști de înaltă calificare domeniilor de dezvoltare a țării și să continuăm să fim cei mai buni în elita științifică și pedagogică națională.



English
Русский
