Luni, 23 noiembrie 2020, la Facultatea de Chimie şi Tehnologie Chimică a USM s-a desfăşurat concursul „Cel mai bun debut în chimie – 2020”, dedicat Zilei Internaționale a Studenților. Această competiție a devenit o bună tradiție de încadrare a studenţilor anului întâi în colectivul facultăţii, de stimulare şi încurajare a creativităţii, responsabilităţii, precum şi a interesului faţă de domeniul fascinant al chimiei.

Ediția din anul curent a fost organizată în regim on-line în forma unei videoconferințe, la care au fost prezenți toți studenții și cadrele științifico-didactice ale facultății. În cadrul unei probe de concurs, derulată într-o manieră distractiv-ştiinţifică, la care au participat reprezentanți ai grupelor academice ale anului I – Andrei Ciursin (grupa I (Ch. + CBF (rom.)), Iulia Dvorschi (grupa II (Ch. + CBF (rus.)), Ion Bucșa (grupa III (TCI + TPCM (rom.)) și Valeria Brașevan (grupa IV (TCI + TPCM (rus.)), au fost totalizate cunoştinţele din domeniul chimiei generale, anorganice şi organice acumulate în decursul primelor luni de studii la facultate, precum și cele dobândite în anii preuniversitari de studii.

În rezultatul totalizării punctelor acumulate, a fost desemnat câștigătorul concursului – Ion Bucșa – reprezentantul grupei III, specialitățile TCI și TPCM, limba de instruire română.

Aliona COTOVAIA

dr., conf. univ.

prodecanul Facultăţii de Chimie şi Tehnologie Chimică

Published miercuri, 25 noiembrie 2020

Anunțuri și Comunicate

Luna Francofoniei 2026, la USM: excelență academică, creativitate și performanțe

Universitatea de Stat din Moldova a marcat cu succes Luna Francofoniei 2026 printr-un program amplu de activități academice, culturale și formative, desfășurat pe parcursul lunii martie...

Subproiectele TehFarmCosm și BIOTEHN, finanțate de Banca Mondială, continuă să genereze valoare

Un grup de elevi ai Colegiului de Ecologie din Chișinău, specialitatea Tehnologia produselor cosmetice și medicinale, însoțiți de profesoara Tatiana ERHAN, dr. în științe chimice, au...

Promovăm profesia didactică în rândul studenților noștri

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 02 aprilie, sesiunea de informare în cadrul campaniei Ministerului Educației și Cercetării „FII PRO! Alege să devii profesor!”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved