Departamentul Chimie Industrială și Ecologică și Laboratorul de cercetări științifice „Chimie ecologică și tehnologii chimice moderne” din cadrul Facultății de Chimie si Tehnologie Chimică au organizat în format on-line Conferința știintifică studențească „Chimia ecologică și a mediului”, ediția a XVIII-a, consacrată Zilei Internaționale a Studenților.

Participanții la conferință au fost salutați de dl academician Gh. Duca, dr. hab., prof. univ., fondatorul Școlii Științifice de Chimie Ecologică, care a mentionat importanța acestui for știintific pentru studenți și i-a încurajat pe tineri sa participe activ la cercetările în domeniul chimiei ecologice, tehnologiilor non-poluante și a protecției mediului ambiant.

Domeniile de cercetare care au fost discutate au cuprins procesele chimice în ecosistemele acvatice şi protecţia apelor naturale; probleme de tratare a apelor naturale, reziduale şi a deşeurilor solide; starea mediului înconjurător şi sănătatea populaţiei; informarea şi educaţia ecologică; probleme de sinteză a unor medicamente cu indici farmacologici înalţi şi toxicitate scăzută; aspecte ambientale ale tehnologiilor moderne; sinteza şi analiza fizico-chimică a compuşilor biologic activi şi a materialelor noi și altele.

            La final, decanul Facultății de Chimie si Tehnologie Chimică le-a mulțumit participanților la conferință, a apreciat activitățile de cercetare ale studenților și le-a a atras atenția la varietatea tematicii abordate, profunzimea cercetărilor realizate și interesul față de problemele chimiei ecologice a apelor, solurilor și aerului, precum și abordarea principiilor de instruire și informare ecologică a populatiei.

La conferinţă au participat peste 60 de studenţi, masteranzi, doctoranzi, tineri cercetători, precum și cadrele științifico-didactice care realizează cercetări în domeniul chimiei ecologice, protecţiei mediului și tehnologiilor chimice moderne de la Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Tehnică a Moldovei. Rezumatele comunicărilor la conferință vor fi editate sub formă de culegere în format electronic.

Acest for științific studențesc a fost realizat în cadrul Proiectului 20.80009.5007.27 „Mecanisme fizico-chimice ale proceselor redox cu transfer de electroni implicate în sistemele vitale, tehnologice și de mediu”, conducător de proiect acad., dr. hab., prof. univ. DUCA Gheorghe; coordonatorul echipei USM GLADCHI Viorica, dr., conf.univ.

Published joi, 19 noiembrie 2020

Anunțuri și Comunicate

Limba prieteniei la USM: dezvoltarea calităților profesionale în dezamorsarea conflictelor în cadrul Școlii de toamnă

Astăzi, luni 14 septembrie, în Sala Senatului a Universității de Stat din Moldova a avut loc deschiderea oficială a Școlii de toamnă „Minoritățile etnice în spațiul...

Concursul „Programe de postdoctorat” 2021-2022

Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare a Republicii Moldova anunţă lansarea concursului „Programe de postdoctorat” pentru anul academic 2021-2022. Numărul de locuri cu finanțare de la...

Ultima zi de înscriere la concursul pentru studenții din Republica Moldova, Ucraina și Belarus, organizat de Facultatea de Istorie și Filosofie a USM

În urma unei cartografieri minuțioase, participanții vor cunoaște viața evreilor din ghetourile Grodno, Cernăuți și Chișinău din anii 1941-1944. Cu ajutorul metodelor digitale inovative, ei vor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved