Patrimoniul științific al USM s-a îmbogățit cu peste 90 de publicații pe teme privind drepturile omului

În ajunul Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, Universitatea de Stat din Moldova a intrat în posesia a 93 de publicații științifice axate pe problematica drepturilor omului, în sumă totală de 158 999,20 MDL, fapt care îmbogățește considerabil patrimoniul științific al Universității de Stat din Moldova și lărgește substanțial oportunitățile segmentului de cercetare și inovare.

Publicațiile au fost achiziționate cu suportul proiectului Human Rights Law for Universities of Ukraine and Moldova (HRLAW), număr de referință 573861-EPP-1-2016-1-EE-EPPKA2-CBHE-JP/Legislația Europeană privind Drepturile Omului pentru universitățile din Ucraina și Moldova, din cadrul programului european ERASMUS+, coordonat la nivel instituțional de către prorectorul pentru activitatea studențească, dr. hab. în drept, prof. univ., Violeta COJOCARU.

Publicațiile, axate pe legislația europeană privind drepturile omului, sunt stocate în sala de lectură Ştiinţe socioumane (bloc I, birou 2) a Bibliotecii Centrale a Universității de Stat din Moldova și sunt accesibile membrilor interesați ai comunității academice, profesori și studenți.

Pe această cale dorim să mulțumim partenerului nostru Educational Centre pentru sprijinul acordat și colaboratorilor Bibliotecii Centrale pentru implicare.

Universitatea de Stat din Moldova reamintește că în legătură cu marcarea la 10 decembrie a Zilei Internaționale a Drepturilor Omului sunt și vor fi în continuare anunțate mai multe inițiative de evenimente cu caracter didactico-științific.

Published vineri, 4 decembrie 2020

Anunțuri și Comunicate

Alegeri la USM pentru desemnarea a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională

Miercuri, 10.06.2020, conform prevederilor Codului Educaţiei, Cartei USM și Regulamentului privind formarea şi funcţionarea Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al USM au fost organizate alegeri...

ANUNȚ

La data de 10 iunie 2020, au fost aleşi membrii CDSI, din rândul cadrelor didactice titulare ale USM, prin vot direct, secret şi liber exprimat de...

Anunț cu privire la concursul Burse de merit 2020 pentru studenții ciclului I și II

Participă la competiția de acordare a Burselor de merit 2020 şi fii unul dintre tinerii care vor intra în posesia unei burse de merit finanțate din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved