Ca urmare a procesului de acreditare externă a Comisiei Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) în cadrul proiectului QFORTE, Consiliul ARACIS a validat calificativul ACREDITARE pentru Universitatea de Stat din Moldova. 

În perioada 29-31 mai membrii comisiei ARACIS au inițiat procesul de evaluare externă a Universității de Stat din Moldova, pe segmentul calității, managementului instituțional, condițiilor de desfășurare a procesului didactic cât și de administrare. 

Universitatea de Stat din Moldova apreciază profesionalismul și calitatea fiind o instituție cu tradiții și valori, orientându-se spre dezvoltarea potențialului științific în domeniile de formare a specialiştilor.

Published marți, 1 august 2023

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova – tot mai aproape de elevi și de alegerile lor de viitor!

Orientarea și informarea elevilor reprezintă o prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova, care se implică constant în activități menite să faciliteze alegerea unui parcurs educațional...

Memorandum de colaborare între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din Toledo, SUA

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova își extinde cooperarea internațională prin stabilirea unui parteneriat cu Universitatea din Toledo (Ohio, SUA). În...

Experiență practică în drept administrativ la Ministerul Justiției pentru studenții USM

Un grup de studenți de la Facultatea de Drept au participat la seminarul „Autoritățile publice centrale”, organizată la Ministerul Justitției. În cadrul activității, studenții au analizat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved