Un grup de studenți de la Facultatea de Drept au participat la seminarul „Autoritățile publice centrale”, organizată la Ministerul Justitției.

În cadrul activității, studenții au analizat funcționarea și atribuțiile Ministerului Justiției, precum și mecanismele de elaborare și implementare a politicilor publice în domeniul justiției. De asemenea, aceștia au prezentat rezultatele activităților individuale realizate în contextul temei propuse.

Evenimentul a fost organizat și susținut de dr., conf. univ. Oleg Pantea, Departamentul Drept Public, bucurându-se de participarea Secretarului de Stat Sorin Popescu și a reprezentanților instituției. Intervențiile acestora au facilitat înțelegerea proceselor administrative și corelarea acestora cu noțiunile teoretice studiate în cadrul disciplinei.

Seminarul desfășurat în teren constituie o expresie relevantă a demersurilor universității orientate spre consolidarea interdependenței dintre formarea academică și dimensiunea aplicativă a procesului educațional, contribuind, totodată, la dezvoltarea competențelor profesionale ale studenților în domeniul dreptului administrativ.

Published marți, 24 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Apel deschis: Visegrad+ Grants – oportunități de finanțare pentru proiecte de cooperare internațională

Departamentul Cooperare Internațională al Universității de Stat din Moldova informează comunitatea academică despre deschiderea apelului Visegrad+ Grants, lansat de International Visegrad Fund, și invită cadrele didactice...

ANUNȚ: Burse de merit pentru studenții de etnie romă

Studenții de etnie romă ai Universității de Stat din Moldova sunt invitați să participe la concursul pentru acordarea burselor de merit, lansat de Ministerul Educației și...

Anunț: Cursuri gratuite de limba poloneză

Sunteți pasionat(ă) de limbi străine și doriți să învățați limba poloneză?Vă invităm să vă înscrieți până la data de 11 septembrie la cursurile de limba poloneză!...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved