Pe data de 7 decembrie 2020, la inițiativa studenților Filierei Francofone Drept, a fost organizată o reuniune online dedicată promovării francofoniei la Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Ambasada Franței în Republica Moldova, Alianța Franceză din Moldova și Asociația de cultură juridică franceză „Henri Capitant”.

Această activitate a avut drept scop să întrunească cei mai importanți actori în acest domeniu, iar obiectivul principal s-a axat pe motivarea studenților în vederea integrării filierelor francofone pentru studii.

Filiera francofonă la Facultatea de Drept a fost creată în urma semnării la 6 mai 1997 a Convenţiei între Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF) şi Universitatea de Stat din Moldova (USM). Vocaţia primară a Filierei francofone constă în studierea disciplinelor de specialitate în limba franceză şi în intensificarea mobilităților academice internaţionale. Printre obiective menționăm : atingerea unui nivel de formare recunoscut pe plan internaţional, în perfectă consonanţă cu necesităţile pieţei locurilor de muncă; formarea studenţilor la nivelul ciclurilor I, II și III; motivarea studenţilor pentru formarea profesională; misuini de predare din partea cadrelor didactice din străinătate; misuini de instruire într-o universitate francofonă etc.

Moderatoarea evenimentului a fost dna doctor habilitat Olesea Plotnic, directoarea Filierei Francofone Drept. Cu un cuvânt de salut a venit dna profesor universitar, doctor habilitat Violeta Cojocaru, prorector pentru activitatea studențească USM, care în discursul său a menționat: „Cooperarea internațională reprezintă una dintre prioritățile activității USM. În acest cadru, o axă importantă îi revine cooperării cu țările francofone. Studenții Filierei francofone constituie un potențial important pentru promovarea reformelor în Republica Moldova, deoarece studiile confirmă angajabilitatea în câmpul muncii a absolvenților de 100%”.

Dl Ivarra Marc, prim consilier de cooperare și acțiuni culturale al Ambasadei Franței în Republica Moldova și dl Alexadre Chevanne, reprezentant al Alianței Franceze din Moldova au participat activ la discuții și au răspuns la întrebările celor prezenți. Studenții au manifestat interes cu privire la sistemul de învățământ francez, bursele oferite pentru cetățenii străini, condițiile de studiu în universitățile franceze etc.

Pe această cale dorim să venim cu cuvinte de gratitudine pentru partenerii evenimentului și sperăm pe viitor la o colaborare frumoasă.

Published marți, 8 decembrie 2020

Anunțuri și Comunicate

Elevii Colegiului de Ecologie au elaborat rețete de produse cosmetice la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM

Un grup de elevi de la Colegiul de Ecologie din Chișinău a participat la o sesiune practică privind formularea și obținerea unei pudre de față, sub...

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara au semnat un Acord de colaborare

Consolidarea cooperării academice și instituționale, prin dezvoltarea mobilităților pentru studenți și cadre didactice, implementarea proiectelor educaționale și de cercetare, organizarea de activități comune, precum și extinderea...

Necrolog Ion Toderaș (1948-2026)

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova își exprimă regretul profund în legătură cu trecerea în eternitate a academicianului Ion TODERAȘ, personalitate marcantă a științelor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved