Turul doi al alegerilor pentru funcția de rector al USM va avea loc la data de 16 decembrie 2020 (ora 09:00 – 17:00). La turul doi al alegerilor pentru funcția de rector al USM vor participa următorii candidați:

  1. Florentin PALADI, dr. hab, prof. univ.
  2. Igor ȘAROV, dr., conf. univ.

În conformitate cu pct. 26 din Regulamentul cu privire la modul de alegere a rectorului USM, electorii au dreptul să verifice înscrierea în lista electorală pentru alegerea rectorului USM. În acest sens, electorii se pot adresa la Secretariatul Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională sau la Secretariatul Comisiei Electorale Universitare până la 15 decembrie 2020, ora 13.00. În conformitate cu pct. 28 din Regulamentul cu privire la modul de alegere a rectorului USM lista electorală a membrilor comunității academice cu drept de vot aprobată de CDSI include personalul titular științifico-didactic, științific și didactic, precum și reprezentanții studenților din senatul USM și din consiliile facultăților.

Pentru persoanele în vârstă de peste 63 (șaizeci şi trei) ani, persoanele cu necesități speciale, precum și persoanele bolnave de COVID-19, se organizează la solicitare, votul cu urna mobilă.  Cererea electorului privind votarea la domiciliu se expediază în format electronic secretarului CEU pe adresa: marianatoaca@gmail.com  până pe data de 15 decembrie 2020, ora 13.00.

 Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională a USM

Published vineri, 11 decembrie 2020

Anunțuri și Comunicate

Consolidarea parteneriatului dintre Universitatea de Stat din Moldova și Centrul Educațional PRO DIDACTICA

Luni, 19 aprilie 2021, Universitatea de Stat din Moldova și Centrul Educațional PRO DIDACTICA au încheiat un Acord de colaborare pentru implementarea proiectului „Promovarea și dezvoltarea...

Bune practici în cercetarea arheologică din Republica Moldova: colaborarea dintre Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași

În perioada 12-17 aprilie 2021, au continuat cercetările interdisciplinare la siturile arheologice de pe teritoriul Republicii Moldova. Activitățile s-au desfășurat în baza Acordului de Cooperare dintre...

Prezentarea tezei de doctor în informatică cu titlul: „Algoritmi de soluționare a problemelor neliniare de transport”

Pe data de 29 aprilie, ora 15.00. în sala 222, blocul IV al USM (str. A. Mateevici 60)  va avea loc ședința online a Seminarului Științific...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved