Ambasada Republicii Populare Chineze în Republica Moldova a donat un lot de echipament tehnic pentru Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova. Acest gest este unul deosebit de prețios, în special acum, în perioada de pandemie, când mijloacele tehnice sunt la mare căutare în instituțiile de învățământ. În acest context, Facultatea de Litere își exprimă gratitudinea pentru ajutorul acordat și susținerea continuă.

De menționat, că această donație a fost posibilă datorită colaborării doamnei Tatiana Ciocoi, doctor habilitat, conferențiar universitar, șefa Centrului didactico-științific „Literatură Universală și Comparată” cu Ambasada Chinei în Moldova. Echipamentul nou primit urmează să completeze baza tehnică materială a facultății, fiind de real folos pentru desfășurarea mai bună a activităților de zi cu zi ale profesorilor și studenților.

De asemenea, în rezultatul acestei conlucrări strânse, doamna Tatiana Ciocoi a elaborat un studiu despre literatura chineză contemporană, intitulat „Fragmentarium chinez”, care urmează să apară la începutul anului 2021 la editura „Cartier”.

Published vineri, 18 decembrie 2020

Anunțuri și Comunicate

CONTINUĂ CONCURSUL DE ADMITERE LA STUDIILE DOCTORALE ÎN ANUL UNIVERSITAR 2020/2021

Universitatea de Stat din Moldova continuă concursul suplimentar la locurile vacante pentru studiile de doctorat în anul universitar 2020/2021, în limita proiectelor validate de MECC. Totodată...

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de fiinţe umane, marcată la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de fiinţe umane a fost marcată la Departamentul Drept penal al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova...

ARISTOTLE UNIVERSITY OF THESSALONIKI, GRECIA – MOBILITATE ACADEMICĂ PENTRU CADRELE DIDACTICE

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, ARISTOTLE UNIVERSITY OF THESSALONIKI, GRECIA oferă, pentru semestrul II (de primăvară) al anului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved