Viitorii jurnaliști formați la USM și-au început noul an de studii cu o discuție publică cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a vizitat în această dimineața Universitatea de Stat din Moldova.

În deschiderea evenimentului, rectorul USM le-a urat mult succes studenților cu ocazia începerii unui nou an de studii și i-a îndemnat să exploreze lumea cunoașterii, să învețe, să devină mai buni în fiecare zi și să contribuie la consolidarea comunității noastre academice.

Președinta Maia Sandu le-a vorbit studenților de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării despre importanța meseriei pe care o studiază și despre impactul mediatic asupra societății.

De asemenea, studenții au avut posibilitatea să-i adreseze președintei întrebări privind situația politică din țară, perspectivele Guvernului în direcția dezvoltării învățământului superior și susținerea tinerilor specialiști.

În prezent, la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării își fac studiile la Licență și Master peste 500 de studenți.

Published vineri, 1 septembrie 2023

Anunțuri și Comunicate

Curs de dezvoltare profesională organizat de către Școala de Administrație Publică a USM la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Pe parcursul a patru zile (11-14 mai), Școala de Administrație Publică (ȘAP) din cadrul USM, organizează cursul de dezvoltare profesională „Metode de cercetare în științele politice...

Excelența academică a fost celebrată la Universitatea de Stat din Moldova în cadrul Galei „TOP 100 STUDENȚI AI ANULUI I”!

Performanța academică a fost celebrată în cadrul Galei „Top 100 Studenți ai anului I”, un eveniment organizat la inițiativa Autoguvernării Studenților USM. Proiectul și-a propus să...

Vizită de lucru a echipei Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în cadrul proiectului Interreg NEXT România–Republica Moldova

În perioada 08–10 mai 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit vizita de lucru a echipei Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), organizată în...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved