Cu ocazia Zilei Mondiale a Filosofiei, Departamentul Filosofie și Antropologie a organizat:

SĂPTĂMÂNA FILOSOFIEI LA USM

16-21 NOIEMBRIE 2020

În perioada 16-21 noiembrie 2020, Departamentul Fiilosofie și Antropologie a organizat și găzduit o serie de activități dedicate zilei UNESCO a filosofiei, marcată tradițional în a treia zi de joi a lunii noiembrie. Activităţile şi evenimentele din săptămâna filosofiei, au fost realizate online, – o experiență ce anterior nu am avut-o.

Prima activitate, din seria celor dedicate Zilei Mondiale a Filosofiei, a fost realizată marţi, 17 noiembrie, în cadrul clubului filosofic „Socrate”. O ședința specială a cercului studențesc, care s-a desfășurat sub genericul „Moartea expertizei şi naşterea agnotologiei”. Ședința din această zi a avut pe agendă o temă care a provocat discuții aprinse participanţilor la eveniment. Studenții și profesorii au reflectat și discutat în jurul unei probleme filosofice, – problema autorității expertului și a cunoașterii științifice, problema ignoranței, într-o lume asaltată de diverse forme de propagandă și manipulare.

Ziua de miercuri, 14 noiembrie, a fost dedicată problematizării în cadrul mesei rotunde interuniversitare studenţeşti, a destinului filosofiei și a rolului său în societatea actuală. Evenimentul s-a desfășurat sub genericul „Destinul filosofiei între trecut şi prezent”. Comunicările studenţilor cu reflecții profunde, au trezit interes participanţilor, studenților și cadrelor didactice de la Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină și Farmaceutică și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, prvocând discuții care au fost purtate în spirit academic.

Evenimentul major din cadrul activităților dedicate Zilei Mondiale a Filosofiei – Conferința Internațională Școala Internațională de metodologie în științele socio-umane – organizată în cadrul proiectului: Abordarea epistemologică a dezvoltării personale și a educației pentru societate: de la strategiile transdisciplinare la finalitățile pragmatice ale societății actuale din Republica Moldova, și-a desfășurat lucrările joi şi vineri pe data de 19-20 noiembrie. Genericul celei de a VI-a ediții a fost „Dezvoltarea personală și educația pentru societate”. La conferință au participat cadre didactice, tineri cercetători şi cercetători notorii în științele socio-umane din instituții de învățământ și de cercetare din Republica Moldova, România, SUA, Marea Britanie, Niderlanda, Italia, China.

Săptămâna filosofiei la USM a fost încheiată sâmbătă, 21 noiembrie, cu lansarea noului stagiu al Școlii de Filosofie de Sâmbătă, o activitate a Departamentului Fiilosofie și Antropologie devenită deja tradițională, care urmărește să ofere elevilor și studenților, dar și tuturor celor interesați de filosofie, o inițiere în problematica și specificul demersului filosofic.

 

Published marți, 1 decembrie 2020

Anunțuri și Comunicate

Lansarea Școlii de vară în cadrul proiectului Jean Monnet

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova găzduiește, în perioada 29 iunie – 1 iulie 2026, Școala de vară „Cetățenia activă – prioritate strategică...

Universitatea de Stat din Moldova își diversifică oferta educațională prin programe noi acreditate

În cadrul ședinței Senatului Universității de Stat din Moldova au fost înmânate certificatele de acreditare pentru mai multe programe de studii, care confirmă respectarea standardelor de...

Școala de Administrație Publică a lansat un studiu științific privind reforma administrației publice locale

Un nou model de reformă a administrației publice locale, axat pe funcționalitate și eficiență, a fost prezentat pe data de 30 iunie la Universitatea de Stat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved