Studii de Master în teologie pot fi făcute din această toamnă la USM, datorită programului de Master „Pastorație și Viață Liturgică”, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București (UB), în cadrul extensiunii la Universitatea de Stat din Moldova (USM).

În deschiderea evenimentului de lansare, rectorii celor două universități și-au exprimat bucuria de a vedea rezultatul frumos, al parteneriatului dintre UB ȘI USM, obținut prin deschiderea extensiunii Facultății de Teologie Ortodoxă la Chișinău.

„Pentru mine este o mare onoare, o bucurie și o satisfacție personală deosebită să fiu astăzi aici, la deschiderea academică a programului de Master în teologie, primul în Republica Moldova. Vreau să mulțumesc rectorului Igor Șarov și Senatului USM pentru că au susținut implementarea acestui program de Master. Același program de master al Facultății de Teologie din București funcționează simultan la Chișinău, București și Roma”, a menționat rectorul Universității din București, Marian Preda.

În discursul său, rectorul USM, Igor Șarov a menționat locul și rostul teologiei în viața socială, vorbind despre legătura acestei laturi spirituale cu alte domenii de cercetare. „Teologia ortodoxă mereu a tins spre cunoașterea lui Dumnezeu, care este Iubire, iar prin această cunoaștere ajungem să fim mai aproape unul de altul și să avem o atitudine plină de dăruire, compătimire, înțelegere și toleranță”, a mai spus Igor Șarov.

La programul de Master „Pastorație și Viață Liturgică” sunt înmatriculați 40 de studenți, care vor avea posibilitatea să-și aprofundeze cunoștințele pe filiera practică a teologiei ortodoxe. Aspecte legate de cathetică, omiletică, drept canonic și liturgică vor fi studiate pe parcursul a doi ani.

Prezenți la eveniment, decanul Facultății de Teologie din București, Constantin Preda și cadre didacice, au dialogat cu studenții despre procesul de studii în cadrul noului program de Master.

Published vineri, 6 octombrie 2023

Anunțuri și Comunicate

ANUNȚ: Burse de merit pentru studenții de etnie romă

Studenții de etnie romă ai Universității de Stat din Moldova sunt invitați să participe la concursul pentru acordarea burselor de merit, lansat de Ministerul Educației și...

Anunț: Cursuri gratuite de limba poloneză

Sunteți pasionat(ă) de limbi străine și doriți să învățați limba poloneză?Vă invităm să vă înscrieți până la data de 11 septembrie la cursurile de limba poloneză!...

Prima Doamnă a României a vizitat Salonul Internațional de Carte Bookfest la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova devine din nou punctul de întâlnire al comunității de cititori în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău. Astăzi, 3 septembrie...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved