Oficiul Mobilități Academice din cadrul Departamentului Cooperare Internațională, Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea din Napoli Federico II, Italia, anunță concurs de selectare a beneficiarilor de mobilitate academică pentru studii.

Domenii:

Științe Politice (Political Sciences)
Perioada de aplicare:

24 noiembrie, ora 17.00

Dosarul va include următoarele acte:

  1. Certificat (adeverință de student USM);
  2. CV;
  3. Scrisoare de motivare;
  4. Copia diplomelor și a suplimentelor la diplomele de licență;
  5. Adeverința academică;
  6. Dovada cunoștințelor lingvistice (Engleza B2 şi/sau Italiana B1, conform Cadrului european comun de referință pentru limbi (CECRL)). În cazul lipsei certificatului, candidatul care cunoaște limba străină de nivelul menționat, poate solicita evaluarea de către responsabilii de la Facultatea Litere (departamentele de limbi străine) a USM.

Cerințe

  • Solicitanții trebuie să fie în al doilea an de studii Licență, sau anul I, Masterat.
  • Sunt necesare performanță academică bună și motivație ridicată (media academică de minim 8,00 pentru științe socio-umane și minim 7,00 pentru științe exacte).
  • Studenții care au fost anterior beneficiari ai unei burse Erasmus+ nu trebuie să depășească limita de 12 luni pentru perioada de bursă pentru studiile universitare de licență.

Sprijin financiar

Fiecare grant va fi finanțat după cum urmează:

  • Bursa: 850 € pe lună
  • Contribuție de călătorie: 275 €
  • Grant suplimentar – 250 € lunar pentru studenții cu mai puține oportunități:
  • studenți în condiții economice defavorizate pe baza veniturilor stabilite de dispozițiile naționale individuale (certificat)
  • studenți cu dizabilități sau probleme fizice de sănătate certificabile conform prevederilor naționale individuale (certificat)
  • studenți cu copii minori
  • studenți orfani de cel puțin un părinte
  • studenți care sunt copii ai victimelor terorismului și crimei organizate
  • studenți sportivi profesioniști
  • studenți din minorități etnice, lingvistice sau religioase
  • studenți refugiați sau solicitanți de azil
  • studenți aparținând unui grup social vulnerabil sau unei minorități naționale

Perioada

Perioada de ședere cuprinde un semestru (minimum 3 luni până la maximum 5 luni).

Criterii de selecție

Meritul academic Maxim 4 p.
Competența lingvistică Maxim 2 p.
Activități extracurriculare Maxim 2 p.
Motivarea Maxim 2 p.
Prezentarea (în cadrul interviului)

Maxim 2 p.

Selecția și adjudecarea

Comisia de selecție pentru adjudecarea mobilităților va fi formată cu 3 zile înainte de concurs.

Detalii adiționale

Dosarul cu actele datate, semnate și scanate în format PDF (în limba engleză) urmează să fie expediate la adresa mobilitati.academice@usm.md. În denumirea mesajului se va indica: Numele, Prenumele candidatului + Facultatea de origine + Oferta de mobilitate pentru care depune dosarul (Universitatea gazdă).

În caz de nerespectare a acestei prevederi, Oficiul Mobilități Academice își rezervă dreptul să nu accepte dosarul, informând instantaneu candidatul.

Dosarul cu acte, imprimat pe suport de hârtie, se va depune la responsabilul de mobilități academice al facultății de origine.

Pentru detalii și asistență contactați Oficiul mobilități academice al USM la mobilitati.academice@usm.md și/sau 067560170.

Published vineri, 10 noiembrie 2023

Anunțuri și Comunicate

Anunț specific de achiziții Cerere de oferte Bunuri

Țara: Republica Moldova Instituția: Instituția Publică Universitatea de Stat din Moldova Titlul proiectului: Învățământul Superior din Moldova (PÎSM) ID Proiect: P167790 Titlul subproiectului: Modernizarea procesului didactic...

Anunț specific de achiziții Cerere de oferte Bunuri

Țara: Republica Moldova Instituția:  Instituția Publică Universitatea de Stat din Moldova Titlul proiectului: Învățământul Superior din Moldova (PÎSM ) ID Proiect: P167790  Titlul subproiectului: Modernizarea procesului de formare profesională...

09 mai – Ziua Europei

Ziua de 9 Mai este cunoscută drept Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, reprezentând semnarea actului de capitulare necondiţionată a Germaniei...

Universitatea de Stat din Moldova 2024 © All Rights Reserved