Perioada dintre anii 1939-1945 este cunoscută ca cel de-al Doilea Război Mondial. Un război care a făcut victime în rândul armatelor, dar cel mai mult au avut de suferit civilii. Evreii au avut de îndurat la fel de mult ca și alte națiuni, însă nimicirii organizate au fost expuși anume ei.

Centrul Științific și Educațional ,,Holocaust” a organizat la Universitatea de Stat din Moldova o expoziție cu genericul ,,Holocaust”: Nimicirea, Eliberare, Salvare”. Expoziția cu un puternic impact emoțional are ca scop informarea oamenilor despre subiectul Holocaustului și al victimelor acestui proces abominabil.

Tema Holocaustului rămâne activă în memoria colectivă, deoarece impactul pe care l-a avut în istorie rămâne colosal. Analizând minuțios mecanismele de exterminare deliberată a evreilor, ajungem la concluzia că: ,,Războiul dezleagă mâini”, mâini care sunt gata să distrugă și să ucidă oameni. Nici tărâmul nostru natal n-a fost ocolit de Holocaust, inclusiv în Basarabia a avut loc deportarea și masacrarea evreilor. Partea veche a orașului Chișinău a fost transformată în ghetou, iar deportarea în Transnistria a devenit un drum al morții pentru mii de familii evreiești. Până în prezent, ecouri ale Holocaustului rămân lagărele de concentrare și nimicire a evreilor, lagăre ce păstrează durerea și suferința oamenilor care și-au dat ultima suflare între pereții reci ai camerelor de gazare, iar crematoriul devenise destinația finală. Desigur, în tot acest proces macabru avem exemple de eroism, oameni care puneau în joc propria libertate pentru a salva niște necunoscuți. Aceste fapte merită să fie cunoscute și apreciate, deoarece pentru valoarea supremă –Viața -, se risca în cele mai atroce clipe din istoria omenirii. Ani la rând se organizează conferințe științifice, forumuri și campanii de informare care au drept scop solidarizarea oamenilor cu privire la Holocaust și urmările acestui proces. Este necesar nu doar să ținem minte despre Holocaust, ci să învățăm niște lecții care spre final trebuie să condamne orice tentativă de insinuare la capitolul Holocaust sau deportările staliniste.

Nouă, celor care, din fericire, vom ști despre Holocaust doar din manualele de istorie, nu ne rămâne decât să tragem concluzii, să fim recunoscători și să păstrăm pacea în care ne-am născut și în care trăim, pace pentru care s-a plătit un preț mult prea mare pentru a fi uitat.

Published miercuri, 27 ianuarie 2021

Anunțuri și Comunicate

Senatul USM a aprobat Raportul de activitate a USM pentru 2025, prezentat de ex-rectorul Igor Șarov

Raportul de activitate a Universității de Stat din Moldova pentru anul 2025 a fost aprobat astăzi, 31 martie, în cadrul ședinței extinse a Senatului și a...

Studenții USM, invitați la Târgul locurilor de muncă în sectorul energetic

Dacă sunteți la început de carieră și vă interesează sectorul energetic, avem vești bune pentru voi. În perioada 2-4 aprilie 2026, la Centrul Internațional de Expoziții...

La USM s-a desfășurat Concursul de traducere literară „In Memoriam Veronica Păcuraru”, ediția a VI-a – între fidelitate și creație

Concursul de traducere literară „In Memoriam Veronica Păcuraru” a întrunit studenți de la Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere a Universității...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved