La data de 20 ianuarie 2021 s-a dat start pilotării programului de instruire profesională pentru conducătorii din instituțiile de învățământ superior „Leadership si Management”. Acest program este elaborat în cadrul proiectului MHELM finanțat cu suportul Comisiei Europeane prin programul ERASMUS+.

Pilotarea programului este parte componentă a pachetului de lucru 2.2. și are ca scop formarea membrilor echipelor de proiect în calitate de formatori. La finele pilotării se va face evaluarea programului de către toți membrii proiectului, în scopul îmbunătățirii acestuia, şi ajustarea în vederea livrării programului viitorilor formabili.

Sesiunea de pilotare s-a început cu o intervenție a dnei dr.hab. Larisa BUGAIAN, coordonator al proiectului MHELM, care a menționat că „Leadership si Management” este un program de instruire de 40 ECTS, cu un volum de 1200 ore, dintre care 298 de ore sunt de contact direct, și 902 ore destinate lucrului individual sau în grup. Fecare din cele patru module din care este constituit programul se va finaliza cu o evaluare, care va consta în prezentarea lucrărilor realizate în echipă de către membrii proiectului. Evaluarea finală a programului presupune prezentarea de către fiecare formabil a rezultatului lucrului asupra unui proiect individual.

Primul modul al programului – Leadership și Management în Instituțiile de Învățământ Superior, este asigurat de echipa formată din dr. Angela NICULIȚĂ, conf. univ., USM (lider de Modul); dr. hab. Otilia DANDARA, prof. univ., USM; dr. Dionisie BOAGHIE, conf. univ., UASM; Tatiana Gaugaș, lectoră, ASEM şi dr. Tatiana Şova, conf. univ., USARB.

Cel de-al doilea modul – Managementul Personalului și Cultura Organizațională, va fi livrat de echipa constituită din dna Daniela POJAR, șef Direcția Managementul Resurselor, UTM (lider de Modul); dr., Tatiana NOVAC, conf,. univ. USMF; dr. Valentina PRIȚCAN, conf. univ., USARB; dr. Irina TODOS, conf. univ., USCH; dr. Tatiana TURCHINĂ, conf. univ., USM; dna Mihaela BALMUȘ, lector, USM; dr. Grigore BALTAG, conf. univ., UASM; dr. Aurelia LITVIN, prof. univ., UASM.

Instruirea în cadrul modulului trei – Managementul Resurselor în Instituțiile de Învățământ Superior, va fi realizată de echipa formată din dr.hab. Larisa BUGAIAN, prof. univ. UTM (lider de Modul); dna Victoria CRAVEȚ, Prorector pentru activitate economico-financiară, USMF; dr. Angela SOLCAN, conf. univ., ASEM; dr. Cornelia CRUCERESCU, conf. univ, UTM.

Modulul patru – Managementul Schimbării și Dezvoltarea Organizațională a Instituțiilor de Învățământ Superior – va fi asigurat de echipa, având în componența sa dr.hab. Ala COTELNIC, prof. univ, ASEM (leader de Modul); dr. Irina DOROGAIA, conf. univ, ASEM; dr. Rafael CILOCI, conf. univ, UTM; dr. Evelina GHERGHELEGIU, conf. univ, USMF; dr. Maria HAMURARU, conf. univ, USM; dr. Liudmila ROȘCA-SADURSCHI, conf. univ, USCH.

Pilotarea programului va dura 4-5 luni de activități intensive, iar la finele fiecărui modul va fi prevăzut o perioadă de timp pentru realizarea lucrului individual în echipă.

Mai multe informații despre MHELM pot fi găsite AICI.

Published vineri, 22 ianuarie 2021

Anunțuri și Comunicate

Inovare și performanță în cadrul mobilităților academice la USM: Departamentul de Filosofie și Antropologie

USM este instituția cu cele mai numeroase proiecte și programe academice care sporesc randamentul didacticii, dar și al cercetării, prin extinderea semnificativă a oportunităților de profesionalizare...

Interuniversity training course “Understanding of the main issues of EU policies related to education-research-innovation”

Dear students, junior professionals and academic community, It is our pleasure to inform you that the first interuniversity training course of the “Promoting education-research-innovation through European...

CONCURS PENTRU PREMIUL NATIONAL

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a anunțat demararea Concursului pentru selectarea candidaților pentru anul 2020. Menționăm că, Premiul Naţional se acordă pentru: 1) cercetări ştiinţifice care au contribuit...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved