Luni, 15 februarie 2021, cu ocazia hramului Bisericii „Întâmpinarea Domnului” (Stretenia), lăcaș sfânt al Universității de Stat din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, a slujit alături de un sobor de preoți și diaconi. Evenimentul a fost prilejuit de aniversarea a 140 de ani de la ridicarea edificiului de cult, a 30 de ani de la reactivarea lăcașului sfânt și a 20 de ani de când preotul-administrator al Bisericii, doctorul în teologie (istorie) și filosofie, conferențiarul universitar Octavian Moșin este în slujba Domnului în calitate de preot, ocazie cu care a fost decorat cu o înaltă distincție.

Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove a felicitat enoriașii cu ocazia sărbătorii domnești, inclusiv comunitatea universitară pentru alegerea noului rector al instituției. Prezent la eveniment, rectorul ales dr. conf. univ. Igor Șarov a scos în evidență importanța instituției religioase în viața spirituală a celei mai vechi universități din Republica Moldova.

ÎPS Vladimir a decorat profesorii Facultății de Istorie și Filosofie dr. hab., prof. univ. Ion Eremia și prodecan Igor Bercu în semn de recunoștință cu Medalia „Cuv. Paisie Velicicovski”, iar Facultatea de Istorie și Filosofie cu Diploma de Excelență la categoria „Promovarea valorilor creștine în rândul tinerilor”. De Diplomă de Excelență s-a învrednicit și dr. Ion Valer Xenofontov.

Dr. conf. univ. Igor Șarov, rectorul ales al USM felicită creștinii cu ocazia sărbătorii domnești a Întâmpinării Domnului.

Dr. conf. univ. Igor Șarov, rectorul ales al USM discută cu Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir despre trecutul, prezentul și viitorul instituției de învățământ superior.

Published luni, 15 februarie 2021

Anunțuri și Comunicate

Invitație: Conferința științifică internațională „Educația, tradiția și cultura Bisericii Ortodoxe în spațiul românesc de-a lungul istoriei”, ediția a VII-a

Sub egida Universității de Stat din Moldova, a Agenției Naționale a Arhivelor, a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a Universității din București și a Centrului...

Universitatea de Stat din Moldova premiată la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian VUIA” 2026

Universitatea de Stat din Moldova își reconfirmă poziția de lider în cercetarea științifică și inovare prin performanța deosebită obținută la cea de-a XII-a ediție a Salonului...

Sute de cadre didactice, s-au reunit la USM la cea de-a VII-a ediție a Forumului Educației România – Republica Moldova

O nouă ediție a Forumului Educației România – Republica Moldova a adunat astăzi, 16 octombrie, în incinta Universității de Stat din Moldova, sute de cadre didactice...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​