Perspectivele dezvoltării profesionale ale unui tânăr specialist, angajat în domeniul educațional, a fost unul dintre subiectele prezentate astăzi, 22 martie, studenților Facultății de Istorie și Filosofie a USM și Facultății de Litere a USM, în cadrul training-ului „Consolidarea motivației pentru angajarea în școală și realizarea carierii didactice” de către formatorul național, Silvia Petrovici.

Acest training are drept scop informarea studenților, cu privire la calitățile profesorilor moderni și motivarea acestora de a deveni cadre didactice calificate, subliniind rolul acestui domeniu nu doar în reformarea învățământului, ci și a societății în ansamblu.

Studenții USM au participat activ la discuții și dezbateri, contribuind la o abordare interactivă a subiectelor, care au cuprins mai multe probleme privind necesitatea formării continue a tinerilor specialiști, structura și reformele în sistemul educațional în vederea motivării absolvenților de a se angaja în școală etc.

Această activitate este organizată în cadrul subproiectului „Valorificarea parteneriatului consolidat școală-universitate „Cluster educațional”, în formarea cadrelor didactice, finanțat de Banca Mondială.

Published vineri, 22 martie 2024

Anunțuri și Comunicate

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „STRATEGII DE FORMARE A COMPETENȚELOR DE TRADUCERE ORALĂ DIN LIMBA ENGLEZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE PARCURSUL UNIVERSITAR” A DNEI INA SÎTNIC

Pe data de 10 iunie 2020, la ora 11.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M. Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă”  Candidat: Sîrbu Angela...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved