Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 18 aprilie, conferința Cetățenii pot Combate Dezinformarea: Societatea civilă pentru o dezbatere democratică deschisă având drept scop informarea cetățenilor cu privire la fenomenul dezinformării și combaterea acestuia.

În cadrul evenimentului au participat Excelența Sa, Ambasador și șef al Delegației UE în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, viceprim-ministrul pentru integrare europeană a Republicii Moldova, Cristina Gherasimov, președintele Comitetului Economic și Social European, Oliver Röpke, directoarul Centrului pentru comunicații strategice și combaterea dezinformării, Ana Revenco, prorectori, decani ai facultăților, studenți și cadre didactice a USM.

Programul a continuat cu activități interactive și informative, organizate în cadrul a trei mese rotunde, unde au fost abordate subiecte precum: Societatea civilă poate învinge dezinformarea; Informarea și dezinformarea în era inteligenței artificiale; Lupta jurnaliștilor împotriva dezinformării și rolul comunicării strategice, susținute de specialiști și reprezentanți din diferite domenii. 

Aceasta este cea de-a doua campanie de combatere a dezinformării organizată de CESE fiind parte a proiectului care urmează să fie pus în aplicare cu ajutorul societății civile.

Universitatea de Stat din Moldova exprimă gratitudinea sa către toți participanții, organizatori și partenerii care au contribuit la succesul acestei conferințe și reiterează angajamentul său de a continua să fie un promotor activ al dezbaterii democratice și al combaterii dezinformării în Republica Moldova și dincolo de frontierele sale. 

Pentru mai multe detalii, accesați: https://www.eesc.europa.eu/ro/agenda/our-events/events/citizens-can-defeat-disinformation-2024 

Published joi, 18 aprilie 2024

Anunțuri și Comunicate

Conceptul celebrării Zilei Internaționale a Familiei 2020

În 2020, Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită tradițional la 15 mai, are ca subiect inegalitatea de gen din cadrul familiei. În acest an, contextul în care...

Cernobâl: Memorii și omagii peste ani la Universitatea de Stat din Moldova

Cel mai mare dezastru din secolul XX, cauzat de om, s-a produs la 26 aprilie 1986 la Centrala Atomoelectrică de la Cernobâl, situată pe teritoriul Ucrainei...

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved