Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al Universității de Stat din Moldova în colaborare cu Facultatea de Litere și Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, au organizat astăzi, 16 mai, dezbateri literare, în contextul Zilelor Literaturii Române. La eveniment au participat cercetători științifici, profesori universitari și studenți ai USM, invitații fiind Mihai Iovănel și Carmen Mușat.
„Literatura și paradoxurile teoriei” a fost primul subiect discutat cu criticul literar, profesor la Universitatea din București, Director al Școlii Doctorale Litere, Universitatea din București, Director al revistei „Observator cultural”, Carmen Mușat, care a vorbit despre rolul teoriei și modul în care paradoxurile pot fi utilizate în literatură pentru a provoca gândirea și a explora realitatea.
Criticul și istoricul literar român, Mihai Iovănel, a vorbit despre „Ideologie și literatură”, prezentând modul în care ideologiile sociale, politice și culturale își găsesc expresia în operele literare și modul în care literatura poate fi utilizată pentru a promova sau contesta aceste ideologii.
În cadrul celei de-a VIII-a ediție a Zilelor Literaturii Române, în perioada 14-18 mai 2024, la Chișinău, se desfășoară o serie de activități și întâlniri ale cititorilor cu scriitori importanți din Republica Moldova și România.


English
Русский













