Igor Șarov, rectorul USM participă la Consiliul Național al Rectorilor din România organizat la Universitatea de Vest din Timișoara în contextul aniversării a 80 de ani de activitate.

Evenimentul, organizat sub egida Consiliului Național al Rectorilor din România (CNR), a reunit liderii instituțiilor de învățământ superior din România și Republica Moldova cât și invitați de prestigiu din străinătate. Reuniunea are ca scop principal promovarea cooperării academice internaționale, schimbul de bune practici și discutarea celor mai recente provocări și oportunități din domeniul educației și cercetării universitare.

În cadrul Consiliului, rectorul USM a discuta cu omologii săi din România despre noi perspective de  parteneriate pentru dezvoltarea proiectelor comune, care să contribuie la îmbunătățirea calității educației și la creșterea vizibilității internaționale a universități într-un cadru național cât și internațional.

Consiliul Rectorilor din România reprezintă un forum de dialog și cooperare esențial pentru dezvoltarea învățământului superior. Participarea activă a USM în astfel de evenimente demonstrează angajamentul universității pentru excelență academică și deschiderea către parteneriate internaționale durabile.

Published vineri, 24 mai 2024

Anunțuri și Comunicate

Susținerea publică a tezei de doctor în istorie „Moneda și circulația monetară în Principatul Moldovei (1711-1859)”

Se anunță susținerea tezei de doctor în istorie „Moneda și circulația monetară în Principatul Moldovei (1711-1859)” Candidat: Elena Arcuș-Jantovan  Conducători ştiinţifici: Sergiu Matveev, doctor în istorie...

Inovare și performanță în cadrul mobilităților academice la USM: Departamentul de Filosofie și Antropologie

USM este instituția cu cele mai numeroase proiecte și programe academice care sporesc randamentul didacticii, dar și al cercetării, prin extinderea semnificativă a oportunităților de profesionalizare...

Interuniversity training course “Understanding of the main issues of EU policies related to education-research-innovation”

Dear students, junior professionals and academic community, It is our pleasure to inform you that the first interuniversity training course of the “Promoting education-research-innovation through European...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved