Trei studenți de la Filiera Francofonă a Facultății de Drept, Universitatea de Stat din Moldova, vor participa, în perioada 01-05 iulie, la evenimentul educațional „Université d’été francophone en relations internationales”, organizat la București.

Cei care vor reprezenta USM-ul în cadrul acestui eveniment sunt studenții anului I – Alexandru Bordos și Mădălina Mihai și studenta anului II – Olivia Vascan. Datorită acestei activități, tinerii vor avea posibilitatea de a dezvolta cunoștințe și abilități în domeniul relațiilor internaționale.

Evenimentul este realizat de Organizația Internațională a Francofoniei, în colaborare cu Politehnica București, fiind o ocazie unică pentru tinerii francofoni din Europa Centrală și Orientală de a se întâlni și de a discuta despre subiecte de interes comun, precum: relațiile internaționale, Francofonia, diplomația, egalitatea de gen, dezvoltarea durabilă și inteligența artificială.

Pe lângă programul academic interesant, participanții vor avea ocazia să exploreze atât Bucureștiul, cel mai mare oraș francofon din regiune, precum și locurile turistice a Transilvaniei.

Exprimăm aprecierea și gratitudinea Organizației Internaționale a Francofoniei(OIF), în colaborare cu Politehnica București pentru suportul logistic și financiar oferit. De asemenea, suntem  recunoscători Vitalinei Bahneanu, coordonatoarea Filierei Francofone Drept, pentru îndrumarea și sprijinul acordat studenților în acest proces.

Published marți, 28 mai 2024

Anunțuri și Comunicate

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

ZIUA EUROPEI 2020:TRADIȚIE ÎNTRU SOLIDARITATE

Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an...

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved